Actualitate

Planuri uluitoare pentru arhitectura Dubaiului

Dubaiul pare că se transformă pe zi ce trece într-un oraș SF, iar viitoarele proiecte garantează acest lucru, scriu cei de la digi24.
De la mașini zburătoare și până la hoteluri în formă de Lună, arhi­tecții au planuri mari pentru cel mai populat oraș din Emiratele Arabe Unite, care deja găzduiește cea mai înaltă clădire de pe Pă­mânt: Burj Khalifa, un zgârie-nori cu design futurist ce se înalță a­proape 830 de metri pe verticală.

Oraș suspendat
O firmă de arhitectură a propus două proiecte uluitoare. Primul este construirea unui inel uriaș, care va înconjura Burj Khalifa, cel mai înalt zgârie-nori din lume. Numită Down Town Circle, struc­tura va fi construită la 550 de metri înălțime și va fi un fel de oraș suspendat, cuprinzând spații re­zi­dențiale, parcuri, centre comer­cia­le și clădiri de birouri. Întregul sis­tem energetic se va baza pe pa­nouri solare. Al doilea proiect este unul la fel de incredibil. Arhitecții și-au propus să construiască mai multe hoteluri în formă de Lună, fiecare având 224 de metri înăl­țime și un diametru de 622 de metri. Hotelurile Luna vor avea designul interior al unei nave spațiale, dar și un sistem ce re­pro­duce mersul pe Lună. Construirea primului hotel va costa 5 miliarde de dolari, iar proiectul are ca termen de finalizare anul 2027. Până atunci, însă, mașinile zbu­ră­toare ar putea fi primele apariții SF din Dubai. La începutul lunii, un producător chinez a testat acolo primul autoturism de acest fel, într-un zbor de 90 de minute, fără pilot. Vehiculul electric are zero emisii de carbon, fiind echipat cu două locuri, opt propulsoare și un sistem inteligent de control al zborului.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura