Planuri mari pentru Haţeg

11 aprilie 2017 | 3 Comentarii | Publicat in: Actualitate

Magdalena Şerban

Oraşul Haţeg este principalul motor al întregii zone a Ţării Haţegului, fiind localitatea aleasă de elevii care frecventează şcolile sau liceul, dar şi de cei care şi-au găsit un loc de muncă aici sau preferă să-şi facă cumpărăturile din supermarket-uri, să vândă în piaţă, ori pur şi simplu să se bucure de socializare, la vreo terasă. Prin urmare, dezvoltarea urbei necesită abordarea mai multor paliere investiţionale. Cum nu multe se pot face din bugetul local, primarul Marcel Goia (foto) încearcă să obţină finanţare din surse externe.

Axele europene, luate cu asalt
„Din bani europeni vrem să reabilităm termic clădirea Spitalului Orăşenesc Haţeg. Există studiu de fezabilitate făcut şi se lucrează la proiectul tehnic. Am estimat un necesar de 2,5 milioane de euro. Tot cu fonduri de la UE vrem să reabilităm termic două blocuri de locuinţe din Piaţa Unirii, pentru care asociaţiile de proprietari au depus documentaţiile necesare. Aşteptăm să se reia sesiunea de depunere, la forma iniţială a proiectului cerându-ni-se modificări pe care am reuşit să le efectuăm, între timp. Beneficiare vor fi câteva zeci de familii. Un alt obiectiv îl constituie construirea unei şcoli gimnaziale, cu sală de sport. În 2015 am achiziţionat un teren în suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi, avem terminate atât studiul de fezabilitate, cât şi proiectul tehnic, dar ne mai trebuie aviz de la Mediu, respectiv de la Consiliul Judeţean Hunedoara. Şcoala va deservi circa 500-600 de copii (clasele I-VIII), iar pentru ce ne-am propus să facem, ar fi nevoie de circa cinci milioane de euro. Instituţia şcolară de lângă sediul primăriei este deja veche, iar anexele sunt improprii. Activitatea va fi mutată în noua locaţie. Dacă tot am adus în discuţie instituţiile de învăţământ, la Colegiul Naţional «I.C. Brătianu» avem în vedere o extindere a corpului de clădire cu 10 clase (pentru circa 250 de elevi), pentru o secţie tehnologică prin care se va dezvolta latura profesională, pe meserii. Studiul de fezabilitate este deja în lucru. Un alt proiect a fost întocmit pentru eficientizarea iluminatului public prin înlocuirea vechilor lămpi cu unele moderne, economice, pe bază de LED, precum şi extinderea acestuia acolo unde situaţia o impune. Vizate sunt toate localităţile aparţinătoare, adică Haţeg, Silvaşu de Sus, Silvaşu de Jos şi  Nălaţvad”, a precizat Marcel Goia, edilul-şef al oraşului Haţeg.

…nu au scăpat nici cele guvernamentale
Pe de altă parte, trebuie spus că şi uşile ministeriale au fost deschise, de data asta pentru o altă listă prioritară de lucrări. „La Compania Naţională de Investiţii (CNI) avem depusă reabilitarea căminului cultural din Silvaşu de Jos, cu tot ce implică modernizarea lui, inclusiv dotare (suma estimată e de 200.000 de euro). Documentaţia pentru construcţia unui bazin de înot acoperit a fost şi ea depusă, terenul aferent a fost predat celor de la CNI şi urmează să depunem şi un Plan Urbanistic Zonal (PUZ). O vedem ca pe o posibilitate de petrecere a timpului liber, mult aşteptată de locuitorii Ţării Haţegului. Aceştia trebuie să meargă pe la Hunedoara, Deva sau Geoagiu, pentru a se putea bucura de o baie şi ceva divertisment. Fiind acoperit, nu va fi deschis doar în sezonul estival, ci în regim permanent. Noi ne dorim să-i scutim de transport, bani cheltuiţi în plus şi timp pierdut pe drum. Totodată, pe Ordonanţa nr. 28 am cuprins sistematizarea şi reabilitarea zonei Finanţe, a Bulevardului Tudor Vladimirescu şi a zonei spitalului, alimentare cu apă pe strada Hunedoarei 2, reabilitarea şi modernizarea străzilor Aleea Centralei, Trandafirilor şi I.L. Caragiale, înfiinţare trotuare pe străzile Progresului şi Horea, asfaltare strada Valeriu Popovici şi alte reparaţii de străzi“, a mai spus primarul din Haţeg.
Potrivit acestuia, prin Master Planul judeţean, se urmăreşte reabilitarea şi extinderea pe o lungime de nouă kilometri a reţelei de apă-canal în Haţeg, Silvaşu de Sus, Silvaşu de Jos şi Nălaţvad. În cazul în care răspunsurile pozitive pentru programele investiţionale accesate pe baza sprijinului guvernamental întârzie să apară, administraţia locală îşi asigură comunitatea pe care o reprezintă că le va demara din bugetul propriu, urmând să se reorienteze pe parcurs, în funcţie de alte portiţe financiare care ar putea să apară.

Comentarii (3)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Luca spune:

    Minunat. De 5 ani astia fac doar trotuare și borduri, mai reabilitează niște clădiri cu firma de casa care a făcut și terenul de fotbal sintetic din incinta stadionului și care după nici un an se dezintegrează! Și mulțumim primăriei că a dat aviz de funcționare unui local-berărie la o distanță de 2-3 metrii de intrarea elevilor la colegiul I.C. BRATIANU!!! Se mai găsesc niște surse de finanțare pentru bunăstarea celor aleși!

  2. Machiavelli spune:

    Combate bine Goia asta.
    Vrei sa devii presedinte Marcele ??
    Cat a costat reclama , taica ???

  3. Franz K spune:

    De scoala aia se vorbea de pe vremea regretatului Nelu Timis.
    Mai precis de 12 ani. Si chiar de pe vremea doamnei “Mdroane”.
    Da’ matale atunci nu erai in politica ci in politie. Si memoria la politie..
    Subiectul preferat al lui Goia (= Pinocchio) este fabrica de bicicleteeeee.
    Scoala noua va fi la Hateg peste 20 de ani, in ritmul asta.
    Marcele, mai bine va apucati si faceti un azil mai acatarii, ca sporul demografic asa zice.
    Sau transformati pana la urma spitalul ala in azil, ca numai spital nu mai e (din pacate). Toti doctorii au urmat calea managerilor si au devenit politicieni ferventi, ca doctori nu mai are Hategul de pe vremea regretatului Frankfurt.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Inspectorii ISU fac verificări la biserici

Lăcaşurile de cult din judeţ sunt verificate amănunţit de inspectorii ISU, pentru a se asigura că nu există nici un...

Nicolae Drăgoi, noul director al Minvest Deva

De luni, 10 aprilie 2017, noul director al Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest” SA Deva este Nicolae...

Nou termen în dosarul strămutat al lui Moloţ

Azi, la Curtea de Apel Timişoara va avea un nou termen de judecată procesul denumit Moloţ vs. ANI 2. Un...

Închide