Categories: Comunitate

Pietonala de pe Iuliu Maniu, curiozitate pentru deveni

Natalia Bumbac

Lucrările de reabilitare de pe Bulevardul Iuliu Maniu din Deva ridică semne de întrebare pentru cetăţeni din municipiu. Unii sunt curioşi cum vor arăta spaţiile respective la final, iar alţii se întreabă dacă modificările făcute sunt binevenite sau le vor da bătăi de cap pietonilor.
Potrivit unei sesizări venite la redacţia ziarului, un devean susţine că pe partea stângă a Bulevardului pe sensul de mers spre Gara CFR, atât pietonii cât şi persoanele cu dizabilităţi nu vor avea pe unde circula. Acesta afirmă că aleea pietonală a fost transformată într-o „cursă cu obstacole”, iar la scările din faţă de la Casa Cărţii nu este prevăzută o rampă pentru persanele care se deplasează în cărucioare cu rotile.
Cu privire la situaţia descrisă mai sus, am solicitat un punct de vedere Primăriei Deva, care ne-a asigurat că îngrijorările cetăţenilor sunt inutile, deoarece în proiect sunt prevăzute toate elementele necesare unei alei pietonale. „Pe tronsonul bulevardului cuprins între intersecţia cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi intersecţia cu Bulevardul Decebal, pe latura stângă, terenul prezintă cote de nivel diferite, reprezentate prin două tipuri de circulaţii: pietonală de promenadă, comercială şi de tranzit – piste de biciclete. Preluarea cotelor de nivel se realizează printr-o suită de jardiniere desfăşurate etajat, relaţionate compoziţional şi a unor scări şi rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. În cazul scărilor din faţa magazinului Casa Cărţii, este o zonă în care nu se poate interveni, deoarece terenul este foarte abrupt, nefiind posibilă construirea unei rampe pentru persoanele cu dizabilităţi. În zona accesului la centrul comercial aflat la intersecţia cu Bulevardul Decebal, rampa de acces pentru persoanele cu dizabilităţi va fi relocată pe latura de pe Bulevardul Iuliu Maniu într-o configuraţie nouă, liniară şi funcţională cu podest intermediar”, a declarat Mona Voinescu, consilier la cabinetul primarului municipiului Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

8 ore ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

8 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

9 ore ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

9 ore ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la Spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

9 ore ago

Drumul spre Stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

9 ore ago