Categories: Comunitate

Asistaţii social de la UAMS Baia de Criş, în excursie la Prislop

Ieri, asistaţii social găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş (UAMS) au vizitat Mănăstirea Prislop. Dacă vremea va permite, conducerea instituţiei mai doreşte realizarea unei astfel de deplasări, dar de data aceasta la o mănăstire din judeţul Sibiu.
„Ieşirile le asigurăm cu titlu gratuit şi în speranţa că reuşim să le aducem măcar o parte din căldura sufletească, care de regulă se regăseşte în sânul unei familii. Pentru mulţi, rugăciunea rostită într-un lăcaş sfânt reprezintă o alinare pe care abia o aşteaptă. Când ştiu că vor pleca într-un anumit loc, numără clipele până se întâmplă asta. Deocamdată, cât timp nu se pune frigul aprig şi nu ne ameninţă ninsoarea, ne gândim la concretizarea unei ultime părţi a programului de excursii din anul curent”, a precizat Diana Bulz (foto), managerul UAMS Baia de Criş. Aceasta a mai spus că aici sunt internate 50 de persoane, momentan, unitatea înregistrând gradul maxim de ocupare. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

16 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

16 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

2 zile ago