Magdalena Şerban
Sărbătorile Pascale au trecut cu bucate alese şi atmosferă specială pentru asistaţii sociali din cadrul UAMS Baia de Criş. Acum, se fac planuri pentru următoarea perioadă, evident, unele tot în marea familie.
“Vrem să organizăm excursii la mănăstirile din judeţ. Şi anul trecut, am avut la Mănăstirea Prislop şi la Geoagiu Băi. Totul, în sistem gratuit pentru cei pe care instituţia noastră îi găzduieşte şi se pot deplasa fără probleme, bineînţeles. Referitor la planul de investiţii din 2012, ne-am apucat de reparaţii, împrejmuind incinta întregii unităţi, cu panouri de gard. De asemenea, la corpul vechi de clădire, vrem să refacem instalaţia electrică, aceasta fiind veche de peste 40 de ani. E explicabil de ce lasă mult de dorit. Anul trecut, am demarat şi finalizat lucrări majore, însă în acest an, ne vom rezuma doar la mici reparaţii şi la cele necesare, de zi cu zi”, declară Călin Petru Marian (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…