Categories: Comunitate

Excursii pentru asistaţii de la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

Asistaţii social de la UAMS Baia de Criş s-au întors, nu demult, dintr-o excursie făcută în zona Arieşeni. Aceasta nu este singura lor deplasare din 2014, iar potrivit conducerii instituţiei, programul de drumeţii va continua atât cât va ţine vremea bună.

„Asistaţii noştri au fost plecaţi la mănăstirea de maici de la Râmeţ si în vizită în staţiunea Moneasa. Nu alegem rute lungi, ca să nu implice înnoptare. Cert este că întotdeauna merg însoţiţi de o infirmieră şi o asistentă, majoritatea aflându-se sub tratament. Le asigurăm hrană rece pe timpul deplasării şi totul este oferit gratuit, nu implică vreun cost din partea lor. De obicei, organizăm excursii primăvara, vara şi toamna. Tot în anul curent, au mai vizitat Muzeul Aurului din Brad şi Mănăstirea Prislop, iar zilele acestea, urmează să stabilim detaliile legate de o nouă destinaţie şi anume Casa Memorială Avram Iancu. În curând va veni timpul ploios şi răcoros şi nu ne vom mai permite să plecăm, în condiţii de toamnă târzie”, a arătat ec. Diana Bulz, managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

PSD Hunedoara: Astăzi s-a văzut cine este de partea Hunedoarei și cine a întors spatele minerilor

Camera Deputaților a adoptat ieri, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege care modifică…

19 ore ago

Încet, încet, revenim la normal

Cadastrul din România a fost „îngenun­cheat”, în urma unui atac cibernetic din data de 14…

19 ore ago

BULINA ALBĂ

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit ceea ce alții spuneau că este…

21 de ore ago

GURA LUMII

Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă a ajuns de râsul colegilor, după…

21 de ore ago

Sunteţi aşteptaţi pe pista de biciclete din Zam. E funcţională şi promite o drumeţie plăcută

Magdalena Șerban Construirea de piste de biciclete în mediul rural reprezintă o oportu­ni­tate de dezvoltare…

21 de ore ago