Comunitate

Piaţa din Deva rămâne fără administrator

Natalia Bumbac07 piata deva (21)

Consiliul local Deva va avea pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de mâine, 24 august, proiectul de hotărâre privind încetarea contractului de asociere încheiat între SC Central Market SRL şi municipalitate.
Este vorba de contractul prin care societatea comercială menţionată mai sus a avut în administrare Piaţa Agroalimentară din Deva şi care a cerut încetarea acestuia. „Firma care administrează Piaţa Agroalimentară din Deva a cerut rezilierea contractului. Prin urmare, Consiliul local al municipiului va avea în analiză şi va trebui să aprobe modalitatea prin care piaţa va fi administrată pe viitor. Avem două variante, fie preluăm noi, printr-un serviciu piaţa, fie organizăm licitaţie pentru desemnarea unui nou operator”, a explicat Răzvan Mareş, viceprimar al municipiului Deva. Contractul dintre autorităţile locale devene şi SC Central Market SRL a fost semnat în 2009, perioadă în care a fost finalizată construirea pieţei. „Articolul 13 din Contractul de asociere nr. 2/2009 stipulează ca modalităţi de încetare a contractului acordul părţilor şi/sau dreptul asociatului SC „Central Market” SRL de a solicita încetarea cu un preaviz de 90 de zile calendaristice adresat autorităţii publice”, anunţă Biroul de presă al Primăriei Deva. Asocierea dintre CL Deva şi SC „Central Market” SRL a fost semnată în 9 februarie 2009, cu o cotă de asociere de 5.000 de euro lunar, conform contractului. În anul 2009, obiectivul Piaţa Agroalimentară a fost recepţionat la valoarea de 25.125.675,85 de lei. Până în prezent, acesta a fost supus reevaluării, ajungând la o valoare de 30.378.965,26 de lei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura