ComunitateFlash

Peste 500 de paturi de spital vor fi desfiinţate

Cristina Ghenea

În cel mult o lună de zile, numărul paturilor de spital din judeţ vor trebui reduse cu 516, ca urmare a aplicării planului de reorganizare a ministerului de resort.
Astfel, din 3.702 de paturi, vor rămâne 3.186 de locuri. Dr. Dumitra Ştefan (foto), directorul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, susţine că acest lucru nu va duce şi la diminuarea numărului de angajaţi din unităţile medicale. „Singura consecinţă a reducerii numărului de paturi va fi că va trebui să se facă o selecţie mai riguroasă a bolnavilor internaţi”, a declarat dr. Dumitra Ştefan.

Linii noi de gardă

Pe de altă parte, ieri, într-o conferinţă de presă, directoarea DSP Hunedoara a declarat că spitalele care au fost clasificate la categoria a III-a în mod sigur îşi vor îndeplini până la sfârşitul anului, sarcinile din planul de conformare. Se pare că unităţile de categoria a III-a mai au nevoie, de exemplu, de linii noi de gardă. La spitalul devean, managerul Silviu Didilescu a afirmat că va înfiinţa o linie de gardă pentru Ortopedie. Dumitra Ştefan susţine că judeţul nostru este singurul din ţară în care funcţionează trei spitale de
categoria a III-a. ”Această situaţie nu reprezintă o favoare făcută de minister, ci chiar cele trei unităţi sunt comparabile ca servicii prestate”, a adăugat Dumitra Ştefan.
Şefa de la DSP Hunedoara a mai declarat că unităţile medicale clasificate în categoriile inferioare vor fi nevoite, probabil, să se transforme în Secţii pentru bolnavii aflaţi în fază terminală, dacă nu se vor descurca cu banii repartizaţi.

2 comentarii la „Peste 500 de paturi de spital vor fi desfiinţate

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura