Comunitate

Peste 25.000 de hunedoreni suferă de diabet

diabetPeste 25.000 de hunedoreni suferă de diabet zaharat, numărul cazurilor înregistrate în evidenţele medicilor fiind mai mare cu aproape 10 la sută, de la an la an, relevă datele oficiale ale Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara, prezentate cu prilejul Zilei Mondiale a Diabetului.

“În judeţul Hunedoara ne aliniem, din păcate, unei creşteri a numărului de persoane care sunt înregistrate cu diabet zaharat, în special cel de tip II (care nu este dependent de insulină, n.r.). Diabetul zaharat de tip II este caracteristic persoanelor adulte şi ar putea fi prevenit printr-o viaţă sănătoasă, adică prin mişcare, alimentaţie sănătoasă şi mai puţin stres. Din păcate, trăim în secolul 21”, a declarat dr. Cecilia Birău, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara,.

Potrivit evidenţelor DSP Hunedoara, 25.875 de persoane erau suferinde de diabet zaharat la sfârşitul primului semestru din acest an, în timp ce la finele lui 2013 numărul bolnavilor de diabet era de 24.286. Datele statistice mai arată că anual sunt depistate peste 1.500 de cazuri noi de diabet zaharat, dintre care 10 la sută sunt bolnavi insulino-dependenţi. (M. Crivăţ)

One thought on “Peste 25.000 de hunedoreni suferă de diabet

  • In spitalul hateg nu se da caldura,bolnavii fac pneuminii ! Bataie de joc.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura