Actualitate

Peste 200.000 de solicitări adresate SMURD, în cei 20 de ani de activitate ai acestui serviciu

Echipajele SMURD Hunedoara au in­tervenit, în cei 20 de ani de activitate, la peste 205.000 de solicitări venite din partea populaţiei, gradul de adre­sa­bilitate al populaţiei către această structură de prim-ajutor fiind, în pre­zent, de 40 de ori mai mare, com­pa­rativ cu anul 2006, relevă datele de bilanţ prezentate, marţi, de Inspec­to­ratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.

Pregătire riguroasă
Echipajele SMURD Hunedoara au ges­tionat afecţiuni medicale generale, traumatisme şi accidente severe, afec­ţiuni cardiovasculare şi respiratorii, intoxicaţii acute, evenimente rutiere şi altele. Cele mai multe intervenţii au vizat traumatismele, 45.693 de cazuri, şi intoxicaţiile diverse, 15.421 cazuri.
„În primul an de activitate echipajele SMURD au intervenit la 459 de urgenţe medicale, iar în anul 2025 au fost în­registrate nu mai puţin de 16.872 misiuni ale paramedicilor noştri. În spatele acestor cifre se află mii de poveşti, mii de momente în care sal­vatorii au oferit nu doar îngrijiri me­di­cale, ci şi speranţă. Reuşita fiecărei intervenţii se datorează atât pregătirii ri­guroase a personalului, cât şi co­la­borării eficiente cu colegii din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi cu specialiştii din Unităţile de Primiri Urgenţe”, a declarat inspectorul şef al ISU Hunedoara, Alin Nasta, cu prilejul prezentării celor 20 de ani de activitate a SMURD Hunedoara.
El a subliniat, totodată, că timpul me­diu de răspuns pentru echipajele SMURD Hunedoara la nivelul anului 2025 a fost de 8,08 minute, com­pa­rativ cu 12 minute, la nivel naţional.
În prezent, pe lângă cele 22 de am­bulanţele ce pot fi utilizate în misiunile zilnice, SMURD Hunedoara dispune de patru ambulanţe de terapie intensivă mobilă, două ambulanţe destinate trans­portului de personal şi victimelor mul­tiple şi o ambulanţă destinată ris­cului biologic, concepută pentru a ges­tiona transportul, evaluarea, moni­to­ri­zarea şi tratamentul pacienţilor infec­taţi cu agenţi patogeni periculoşi sau care necesită izolare înaltă.
De asemenea, ISU Hunedoara are în dotare două Posturi Medicale Avansate (tip I şi tip II) – structuri mobile destinate situaţiilor complexe, care permit trierea victimelor şi acordarea primelor îngrijiri salvatoare, chiar la locul intervenţiei.
Cu ocazia împlinirii celor 20 de ani de la înfiinţarea SMURD Hunedoara, con­ducerea ISU a prezentat o parte dintre echipajele de intervenţie, voluntarii SMURD şi cele mai noi ambulanţe de care dispune, precum şi dotările mo­der­ne de pe aceste autovehicule. (E.P.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura