Peste 2.600 de elevi din judeţ, la primul examen de la Evaluarea Naţională

11 iunie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate, Flash

Absolvenţii clasei a opta din judeţ au susţinut ieri prima probă de la Evaluarea Naţională, la Limba şi Literatura română. Potrivit inspectorului şcolar general adjunct, profesoara Lavinia Ilina, examenul s-a desfăşurat fără incidente. Au fost prezenţi 2.589 de elevi, din 2.750 înscrişi, iar 161 au absentat. Elevii care nu s-au prezentat la primul test din cadrul Evaluării nu vor fi admişi să susţină nici proba de Matematică, programată pentru mâine, 13 iunie.
În total, la nivel de judeţ, peste 3.200 de copii au absolvit clasa a opta în acest an. Înscrierea la liceu se face în baza rezultatului de la Evaluarea Naţională, care are o pondere de 80 la sută din nota de admitere, 20 la sută fiind media notelor de la absolvirea gimnaziului. Cei circa 500-600 de copii din judeţ, absolvenţi ai clasei a opta, care nu s-au înscris la Evaluarea Naţională, vor opta, cel mai probabil, pentru învăţământul profesional, a concluzionat profesoara Lavinia Ilina. Pentru acest tip de învăţământ, nu este necesară susţinerea acestor examene. Primele rezultate vor fi publicate în data de 19 iunie, după care va urma perioada depunerii contestaţiilor. Rezultatele finale de la Evaluarea Naţională 2018 vor fi date în 26 iunie. (N.Bumbac)

Loading...

Scrie un comentariu

Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
Campania „Prioritate la identitate !“, ajutor pentru cetăţenii din mediul rural

Cetăţenii din comunele Brănişca, Hărău, Veţel şi Certeju de Sus nu mai sunt nevoiţi să meargă până la Deva pentru...

Vernisajul expoziţiei „Ia românească – simbol al identităţii naţionale”

Ieri, luni, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, a avut loc vernisajul expoziţiei intitulate „Ia românească – simbol...

Pentru prima dată, spitalul din Brad are cabinet de Urologie

Până acum, brădenii erau nevoiţi să se deplaseze la unităţile medicale de stat sau private din judeţ, pentru a beneficia...

Închide