Actualitate

Peste 15.000 de cereri pentru subvenţii de la APIA

Sorina Popa

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Hunedoara a primit deja peste 15.000 de cereri în perioada 1 martie – 26 aprilie 2013, pentru subvenţiile destinate terenurilor. La nivelul întregii ţări numărul acestor solicitări este de 753.168, pentru o suprafaţă de aproximativ 4,3 milioane hectare. La nivelul judeţului nostru, susţine Marcel Socol, directorul executiv al APIA Hunedoara, suprafaţa declarată se ridică la 83.463 de hectare. Fermierii au completat declaraţia de suprafaţă utilizând aplicaţia IPA Online.  

Reamintim că APIA a lansat la data de 1 martie 2013, Campania de primire a cererilor de sprijin pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă pentru anul în curs. Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie – 15 mai 2013, o singură cerere de plată, Pentru depunerea cererilor de plată începând cu data de 16 mai, se vor aplica penalităţi de 1 la sută pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 10 iunie 2013, cererea de sprijin nu mai este admisă la calcul. APIA invită fermierii care nu au mai beneficiat de această schemă de sprijin să depună cerere la centrul judeţean sau local la care sunt arondaţi, iar actualii fermieri beneficiari să depună cerere conform invitaţiei primite/programării afişate la centrele APIA.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura