Peste 100 de sportivi sunt aşteptaţi la Parângul Night Challenge

13 februarie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

Peste 100 de sportivi sunt aşteptaţi să ia parte la cursa de alergare montană Parângul Night Challenge, care va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Staţiunea Parâng, din Valea Jiului, traseul stabilit de organizatori având o lungime de 4,5 kilometri, până pe Vârful Parângul Mic (2.047 m).
Organizatorul concursului este polisportivul Avram Iancu, din Petroşani, acesta urmând să alerge pe zăpadă alături de ceilalţi sportivi, purtând cu el o sanie pe care o va folosi, în luna martie, la ultramaratonul de la Polul Nord, Arctic Ultra 6633.
„Sania are 30 de kilograme şi o voi folosi la ultramaratonul de la Polul Nord, care va avea loc la începutul lunii martie. Competiţia din Parâng va fi un foarte util antrenament pentru mine, deşi participarea mea va fi în afara concursului, dat fiind faptul că sunt organizator. Cu acest prilej voi simţi mai bine şi pulsul acestui concurs, care va reuni la start sportivi cunoscuţi, cu experienţă în astfel de curse“, a declarat ieri, Avram Iancu.
Între sportivii înscrişi se numără şi Andrei Preda (foto mic), care, în anul 2016, a reuşit recordul de traseu cu un timp de 40 de minute şi 57 de secunde. Pentru a-i stimula pe concurenţi să depăşească acest timp, organizatorii vor acorda anul acesta un premiu suplimentar de 2.000 de lei acelui sportiv care va reuşi o nouă performanţă în alergare.
Parângul Night Challenge este o cursă de tipul „vertical race“, în care concurenţii parcurg un traseu doar în urcare. Se va alerga pe o distanţă de 4,5 kilometri, cu o diferenţă de nivel de 1.000 de metri. Startul este programat sâmbătă, 16 februarie, la ora 18,30, de la telescaunul vechi din Staţiunea Parâng, iar finalul – pe Vârful Parângul Mic. Concurenţii vor fi echipaţi obligatoriu cu lanternă frontală, pantalon lung, căciulă, mănuşi, haină de vânt.
Înscrierile online pentru acest concurs s-au încheiat, însă cei care mai doresc să participe pot să facă acest lucru în ziua competiţiei, la start. Premiile puse în joc au o valoare totală de 10.000 de lei. (Sorin Blada, AGERPRES)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Tipuri de calorifere recomandate pentru locuință

Caloriferele reprezintă unul dintre elementele esențiale din orice locuință. Indiferent dacă stai la bloc sau la casă, dacă ai în...

Dan Voicu: “Sper să primim acceptul pentru Filip”

Cele două echipe de fotbal din Liga a IV-a, CSM Vulcan şi Inter Petrila, îşi dispută posesia jucătorului Marian Filip,...

Campionatul Judeţean de fotbal pentru Old-Boys

După succesul înregistrat la prima ediţie, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Hunedoara organizează ediţia a II-a a campionatului judeţean de fotbal...

Închide