Actualitate

Peste 1.400 de pensionari au depus cereri pentru bilete de tratament

Oana Mihnea

Deşi biletele pentru tratament nu sunt încă disponibile pentru acest an, unii pensionari au depus deja cererile.
Încă de la începutul lunii decembrie, pensionarii au mers la ghişeele Casei Judeţene de Pensii Hunedoara. „Până în prezent, avem 1.470 de cereri. Încă nu ştim câte bilete avem disponibile pentru anul în curs. Biletele vor ajunge abia după data de 15 februarie a.c.“, a precizat Ilie Toma, directorul CJP Hunedoara. Pentru a obţine un bilet de tratament, solicitantul are nevoie de cuponul de pensie, copie după buletin şi cererea tip de la CJP. Criteriile în baza cărora pensionarii pot intra în posesia biletelor sunt mai multe, printre care tipul pensiei, cuantumul ei şi dacă au mai beneficiat de asemenea bilete în ultimii doi ani. Celor cărora li se repartizează un bilet de tratament, trebuie să depună şi o recomandare de la medicul specialist. Anul trecut, au fost depuse în jur de 7.400 de cereri şi au fost acordate 4.700 de bilete, cu 25 la sută mai multe decât în 2013. Printre destinaţiile preferate de hunedoreni se numără staţiunile de pe litoralul românesc, urmate de Băile Felix, Călimăneşti, Căciulata, dar şi Geoagiu Băi. În judeţul Hunedoara sunt înregistraţi aproximativ 141.000 de pensionari.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura