Actualitate

Peste 1.000 de hunedoreni şi-au pierdut cardurile de sănătate

03 carduri sanatateAvalanşa de persoane care veneau zilnic la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Hunedoara pentru a-şi rezolva problemele legate de cardul naţional de sănătate a mai scăzut. Angajaţii instituţiei au putut răsufla uşuraţi, iar hunedorenii au adăugat în colecţia de documente electronice încă unul pe care au înregistrate toate datele cu privire la starea lor de sănătate.

„După data de 1 mai şi până la mijlocul lunii iunie, la CJAS Hunedoara veneau zilnic sute de persoane care aveau diverse probleme legate de cardul naţional de sănătate. Majoritatea celor care se prezentau la noi erau dintre cei care nu intraseră în posesia  documentului electronic din diverse motive, iar unii dintre ei îl pierduseră deja. Între timp, lucrurile s-au mai reglat, iar numărul persoanelor care vin la CJAS Hunedoara zilnic a scăzut. La această dată, la nivel de judeţ, 322.392 de asiguraţi au cardul de sănătate, iar 500 de persoane, care au asigurarea medicală obligatorie achitată la zi, ar mai trebui să-l ridice. De asemenea, avem 90 de hunedoreni înregistraţi şi mai urmează pentru alţi şapte să încheiem formalităţile, care au refuzat folosirea cardului din motive religioase”, a afirmat Ovidiu Bîndea, purtătorul de cuvânt al CJAS Hunedoara. Acesta a mai precizat că de la data la care folosirea cardului a devenit obligatorie şi până acum, au fost depuse 1.094 de cereri din partea celor care au pierdut cardurile. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura