Comunitate

Persoanele defavorizate, servicii juridice gratuite

Avocaţi ai Baroului Hunedoara vor acorda, gratuit, asistenţă juridică orien­ta­tivă persoanelor defavorizate aflate în evidenţa Direcţiei de Asistenţă Socială Deva, ca urmare a unei convenţii de cola­bo­rare între Barou şi DAS Deva, a cărei încheiere a fost aprobată de consilierii locali în şedinţa ordinară din 30 august 2021.

Cine beneficiază
Concret, persoanelor aflate în situații de vul­nerabilitate le vor fi oferite opinii și in­for­­mații juridice orientative, vor fi îndru­mate și consiliate juridic în vederea pro­mo­vării de acțiuni la instanțele de jude­cată, precum și pentru apărarea unor drepturi sau încheierea de contracte ori alte acte juridice.
Cine va putea beneficia de asemenea servicii gratuite? Este vorba, printre altele, de beneficiarii dreptului la ajutor social, cei care au alocaţie pentru susţinerea familiei, beneficiarii dreptului la serviciile de cantină socială – Masa pe roți sau cei cu dreptul la serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice.

Cum se va proceda?
Pentru membrii ,,Clubului Seniorilor”, Di­recția de Asistență Socială Deva va or­ga­niza, la sediul clubului, întruniri tematice la care avocaţi ai Baroului Hunedoara vor prezenta beneficiarilor prevederi legale şi noutăţi legislative din domeniile de interes specifice acestei categorii sociale. Pentru celelalte categorii de beneficiari, asistenţa juridică orientativă gratuită va fi acordată, pe bază de programare, la sediul Baroului Hunedoara.
Informaţii suplimentare se pot obţine la nu­mărul de telefon 0755.878.371 (Biroul Asistenţă comunitară, Intervenţie în si­tu­aţii de urgenţă, Prevenire marginalizare socia­lă), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura