Percheziţii şi persoane reţinute, pentru falsificare de valută

15 iulie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Eveniment, Flash

Adriana Năstase

Ieri, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara au efectuat cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţului nostru. Este vorba de un dosar care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă, punerea în circulaţie de valori străine falsificate şi înşelăciune.

Cumpărau cai cu euro falşi
Ce spun procurorii în acest caz? Începând cu luna aprilie 2019 a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în mod coordonat, în ceea ce priveşte plasarea de valută falsă, din cupiura de 50 şi 100 de euro, pe piaţa monetară din România. „Activitatea infracţională a membrilor grupului infracţional organizat a constat în falsificarea acestor bancnote, de 50 şi 100 de euro, pe care le-au plasat în circuitul financiar prin achiziţionarea de bunuri, în special cabaline, în urma unor anunţuri publicate pe diferite website-uri de vânzări în piaţa online. Ca mod de operare s-a reţinut că membrii grupării infracţionale îşi desfăşurau activitatea pe două paliere, respectiv cel privind producerea bancnotelor contrafăcute, identificarea viitoarelor victime, modul de plasare a acestora, precum şi un palier privind producerea prin fotocopiere a bancnotelor contrafăcute. În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate peste 100 de bancnote falsificate, precum şi instrumente folosite la falsificarea acestora”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Ieri, la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin au fost aduse, în vederea audierii, patru persoane. „În cauză există suspiciunea rezonabilă că acelaşi grup infracţional a acţionat şi pe raza judeţelor Gorj şi Olt, fiind înregistrate cazuri similare de plasare de bancnote contrafăcute. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Glad Voievod Timişoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale şi Biroul de Analiză a Informaţiilor Caraş-Severin. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, se arată în comunicatul DIICOT.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Anunţ finanţe 4, 16.07.2019

Anunţ finanţe 3, 16.07.2019

Răsturnare de situaţie în desemnarea noului manager al instituţiei culturale din Valea Jiului . Spectacolul penibil continuă la teatrul din Petroşani

Lovitură de teatru în ceea ce priveşte concursul pentru ocuparea postului de manager al Teatrului I.D.Sârbu din municipiul Petroşani. Deşi...

Închide