FlashSport

Pedepse halucinante pentru FC Hunedoara

hunedoaraCiprian Marinuț

Fără să țină cont de probele video și de memoriul depus de clubul de pe Cerna și judecând doar pe baza raportului arbitrului, Comisia de Disciplină a FRF  i-a suspendat câte 12 etape  pe cei trei jucători ai FC Hunedoara  implicați în incidentele de la Pâncota.

Cazul se rejudecă, dar fotbaliștii stau pe bară

La convocarea Comisiei de Disciplină a FRF pentru analizarea „cazului Pâncota” au răspuns, ieri, doar reprezentantul FC Hunedoara, Dan Stroia, și un reprezentant „neoficial” al clubului Șoimii, în vreme ce arbitrul și observatorii au trimis „motivații acceptate”. În aceste condiții, cei doi reprezentanți ai cluburilor au fost trimiși acasă, după două ore de discuții, iar judecarea cazului a fost amânată pentru săptămâna viitoare.

Totuși, pentru ca nu cumva jucătorii implicați în incidente să își facă meseria, comisia federației a anunțat, aseară, după o judecată pe șestache,  respectiv pe baza raportului arbitrului și observatorilor, care sunt pedepsele individuale ale celor implicați în incidente. Prin urmare, hunedorenii Andrei Făgărăşanu, Cosmin Dragotă şi Bogdan Găceanu au primit pedeapsa maximă şi nu vor mai avea drept de joc timp de 12 etape! În plus, antrenorul Marius Opric a fost şi el suspendat trei etape, iar clubul FC Hunedoara va fi nevoit să plătească pentru cei patru o amendă de 7400 de lei. În schimb, Ioan Lengyel, jucătorul care l-a lovit cu pumnul în faţă pe Daniel Ambruş va avea de ispăşit o pedeapsă de doar… trei etape. Cele două părţi au drept la recurs.

One thought on “Pedepse halucinante pentru FC Hunedoara

  • Am fost acolo ! Nu am cvuvinte sa descriu cele vazute…am vazut cum au fost MALTRATATI suporterii nostrii, la numai doi pasi de Alina State care putea primi in orice moment o lovitura…pe teren era un haos generat de „grija” garzilor de corp „PIROS” pentru echipa noastra…iar atunci cand au considerat ca e cazul au cerut ajutorul jandarmilor cu caini !!! Au impartit lovituri cu bastoanele…nici Stroia n-a fost scutit sa-si primeasca lovitura de rigoare…Opric, intrat in teren pentru a potoli spiritele si a proteja jucatorul calcat in picioare de gazde (Ambrus)este sanctionat cu trei etape ! ALE CUI DATORII LE PLATESTE ACTUALA ECHIPA, INTREB ?!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura