Sport

Pedepse de coşmar pentru FC Hunedoara

11 hunedoara-300x199Ciprian Marinuţ

Cei trei jucători ai FC Hunedoara  implicaţi în incidentele de la Pâncota au primit sancţiunile maxime posibile – câte 12 etape de suspendare -, iar antrenorul Marius Opric are interdicţie de a sta pe banca tehnică trei etape. La judecarea cazului, Comisia de Disciplină a FRF nu a ţinut cont de probele video şi de memoriul depus de clubul de pe Cerna şi s-a bazat doar pe  raportul arbitrului. Totuşi, jucătorii au dreptul la recurs, iar verdictul asupra cererii de câştigare a meciului la masa verde depuse de hunedoreni se va da doar săptămâna viitoare.

Cazul se rejudecă, dar fotbaliştii stau pe bară
La convocarea Comisiei de Disciplină a FRF pentru analizarea „cazului Pâncota” au răspuns, marţi, doar reprezentantul FC Hunedoara, Dan Stroia, şi un reprezentant „neoficial” al clubului Şoimii, în vreme ce arbitrul şi observatorii au trimis „motivaţii acceptate”. În aceste condiţii, cei doi reprezentanţi ai cluburilor au fost trimişi acasă, după două ore de discuţii, iar judecarea cazului a fost amânată pentru săptămâna viitoare.
Totuşi, pentru ca nu cumva jucătorii implicaţi în incidente să îşi facă meseria, comisia federaţiei a anunţat, marţi seara, după o judecată pe şestache, respectiv pe baza raportului arbitrului şi observatorilor, care sunt pedepsele individuale ale celor implicaţi în incidente. Prin urmare, hunedorenii Andrei Făgărăşanu, Cosmin Dragotă şi Bogdan Găceanu au primit pedeapsa maximă şi nu vor mai avea drept de joc timp de 12 etape! În plus, antrenorul Marius Opric a fost şi el suspendat trei etape, iar clubul FC Hunedoara va fi nevoit să plătească pentru cei patru o amendă de 7.400 de lei. În schimb, Ioan Lengyel, jucătorul de la Şoimii Pâncota, care l-a lovit cu pumnul în faţă pe Daniel Ambruş, va avea de ispăşit o pedeapsă de doar… trei etape.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura