Actualitate

Pedeapsă mai mică pentru mama denaturată

03 cecilia vormair mama abandon baiat la containe (2)Loredana Goangă

Ieri, magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia i-au micşorat pedeapsa Ceciliei Maria Vormair, tânăra din Petroşani care şi-a aruncat bebeluşul la un container de gunoi pentru a scăpa de el. Sentinţa nu este definitivă.
Potrivit lui Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia,  instanţa a admis apelul inculpatei şi a reţinut circumstanţe atenuante, drept pentru care judecătorii au dispus reducerea pedepsei de la şase ani de închisoare cu executare, la patru ani de închisoare cu executare. Aceştia au menţinut măsura arestării femeii. Împotriva hotărârii Curţii se poate declara recurs în termen de 10 zile.
A ştiut ce face
Cecilia Maria Vormair se afla în casă cu iubitul ei, cu care închiriase un apartament, atunci când a născut. Când a fost cuprinsă de durerile naşterii, aceasta a mers într-o altă cameră, unde a şi adus pe lume bebeluşul. Fără să stea pe gânduri,  femeia a înfăşurat copilul în mai multe haine şi într-o pungă de plastic, iar mai apoi l-a aruncat în containerul de gunoi din apropiere, fără a avea remuşcări. Comportamentul femeii nu a dat nimic de bănuit, nici măcar concubinul acesteia neştiind că bebeluşul a fost adus pe lume. Potrivit anchetatorilor, Cecilia Vormair a fost lucidă, iar fapta a fost premeditată. Mama denaturată mai are o fetiţă din timpul căsătoriei cu alt bărbat, însă aceasta a refuzat să o crească, lăsând-o în grija tatălui.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura