EvenimentFlash

Pe vagoane, după hoţii de cărbune

Poliţiştii şi mascaţii au sărit pe vagoanele încărcate cu huilă după hoţii de cărbune, care dau lovitură după lovitură, în zona Coloniei de Jos din Vulcan.
Poliţiştii din Vulcan duc o luptă surdă că bandele de hoţi care atacă trenurile şi au ajuns să facă razii chiar de mai multe ori pe zi pentru descurajarea acestora. „Avem două-trei intervenţii zilnic pe această temă”, a precizat comandantul Poliţiei municipiului Vulcan, Toma Mihu. Vineri dimineaţa, la ora 6.00, poliţiştii, însoţiţi de echipaje ale DPIR, au acţionat din nou, în aceeaşi zonă, şi i-au luat, pe cei care atacau trenurile, ca din oală. Nu mai puţin de 28 de poliţişti şi mascaţi au alergat după hoţii de cărbune şi s-au căţărat chiar în vagoane după ei.
„În urma acţiunii, am reuşit să prindem patru persoane, iar alte patru au fost identificate ulterior şi aduse la sediu. O să repetăm acţiunea pentru prevenirea acestor fapte. Celor opt persoane li s-au întocmit dosare penale pentru tentativă de furt”, a mai spus Toma Mihu. Acesta a precizat că, în ciuda acţiunilor în forţă, din păcate nu se poate vorbi decât despre o diminuare a fenomenului, care poate fi stopat doar cu ajutorul Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, adică prin asigurarea de pază pentru garniturile cu huilă care tranzitează Valea Jiului.
Şi mai există o ipoteză şoc, care însă nu este confirmată la nivel oficial: reprezentanţii firmei care transportă huila CNH dau o mână de ajutor hoţilor de cărbune din Colonia de Jos din Vulcan. Altfel nu s-ar explica de ce garniturile încărcate cu cărbune opresc exact în acea zonă din diverse motive, adică pentru schimbarea turei, ori din cauză că hoţii au tras cupla şi, din acest motiv, nu mai pot pleca de pe loc, însă garniturile de tren se urnesc fără probleme în momentul în care oamenii legii au ajuns la faţa locului.
Compania Naţională a Huilei Petroşani înregistrează pierderi colosale din cauza acestor bande de hoţi, care au trecut demult de faza furturilor pentru subzistenţă. S-a dezvoltat o adevărată caracatiţă, cu implicaţii adânci, iar hoţii care atacă vagoanele cu cărbune sunt doar baza acestei piramide. (C. Cosman)

One thought on “Pe vagoane, după hoţii de cărbune

  • ..daca aveau locuri de munca nu cred ca se intamplau atatea ………..daca nu sunt ajutati de stat …de undeva trebuie sa traiasca ….;)..

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura