„Pe urmele lui Ioan de Hunedoara” – întâlnire cu viceprimarul oraşului Varna

Delegaţia municipiului Hunedoara s-a întâlnit, ieri, la Varna, cu vicepri­marul oraşului bulgar, Plamena Marinova. Întrevederea reprezintă unul dintre punctele principale ale etapei din acest an a proiectului „Pe urmele lui Ioan (Iancu) de Hunedoara”.
„Această iniţiativă îşi propune nu doar să le prezinte tinerilor, într-un mod atrac­tiv şi aplicat, povestea familiei Corvinilor, ci şi să stabilească relaţii de cooperare cu oraşe cu care Hunedoara are o istorie comună datorită lui Ioan (Iancu) de Hunedoara. Unul dintre aces­te oraşe este Varna, alături de Belgrad – oraş în care ne-am aflat anul trecut, în prima etapă a proiectului. Pe parcursul dis­cuţiilor am discutat bu­cu­roşi ideea unei înfrăţiri între Varna şi Hunedoara demers care, sperăm, va fi urmat de cooperări în plan cultural, sportiv şi chiar economic, mai ales că ambele municipii deţin atracţii turistice importante. Le mulţumesc oficiali­tă­ţilor oraşului Varna pentru primirea ex­celentă de care ne-am bucurat”, a de­cla­rat primarul mu­ni­cipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
La etapa din acest an a proiectului „Pe urmele lui Ioan de Hunedoara” participă 13 elevi de liceu cu rezultate deosebite la învăţătură, alături de primarul ora­şului, directorul Muzeului Castelul Corvinilor, Sorin Tincu, şi profesorul Georgel Apostol.