Patru tineri, reținuți de poliție, după ce au înscenat un jaf

În data de 9 martie 2021, în jurul orei 18:30, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată de către un tânăr de 22 de ani, din Deva, angajat al unei firme de curierat, că, in timp ce se afla în localitatea Săulești, a fost tâlhărit și i-au fost sustrasi peste 18.000 de lei de către persoane necunoscute, care i-ar fi pulverizat în față spray iritant-lacrimogen.
În cauză, polițiștii au demarat cercetări pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, insă, în urma activităților investigative desfășurate, au stabilit că cele sesizate de către tânăr nu se confirmă.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta a înscenat furtul sumei de bani respective pentru acoperirea unor datorii mai vechi și a fost ajutat în acest demers de alți trei tineri (doi tineri și o tânără, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani).
Polițiștii au continuat cercetările în acest caz, prin schimbarea încadrării juridice, sub aspectul comiterii infracțiunilor de delapidare și inducerea în eroare a organelor judiciare. Față de tânărul de 22 de ani, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii, sub aspectul comiterii celor două infracțiuni, iar în urma efectuării, in cursul zilei de 19.03.2021, a unei percheziții domiciliare la locuința acestuia, au fost recuperați 11.000 de lei. Față de ceilalți trei tineri, care l-au ajutat pe prezumtivul autor în comiterea acestor infracțiuni, se vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la delapidare și inducerea în eroare a organelor judiciare. Cei patru tineri au fost reținuți preventiv pentru 24 de ore și urmează a fi prezentați magistraților, în vederea luării măsurilor legale. (M. Crivăț)

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Crește îngrijorător numărul cazurilor de Covid-19 în județ. Toate municipiile și cinci orașe se află la incidența scenariului roșu!

  În judeţul Hunedoara, care se află de o săptămână  în scenariul roșu, erau vineri, 19 martie, 3,8 cazuri de

Bărbat din Brad, înșelat pe internet de trei adolescenți din Ploiești

  La data de 1 februarie 2021, Poliția municipiului Brad a fost sesizată de către un bărbat din localitate că

Urmărit internațional, prins la Deva

  În data de 18 martie 2021, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au efectuat o acţiune în cadrul căreia au reuşit

Închide