Patru oameni şi-au pierdut viaţa, sâmbătă, pe autostradă: Pe contrasens, spre moarte, cu toată viteza

17 iunie 2018 | 11 Comentarii | Publicat in: Eveniment, Flash

Sorina Popa, Maximilian Gânju

Un accident cum rar se întâlneşte s-a produs sâmbătă dimineaţa pe autostrada A1, în dreptul localităţii Simeria. Deşi inexplicabil, accidentul s-a produs din cauză că un şofer de 70 de ani a intrat greşit pe autostradă, de la sensul giratoriu din Simeria Veche, reuşind, cu toate că există semnalizare corespunzătoare, să intre pe contrasens.

La muncă, la Câmpeni
Maşina în care se aflau patru bărbaţi a rulat aproximativ trei kilometri pe contrasens, suficient ca să se producă nenorocirea. Nu se ştie cum de nici unul dintre cei patru nu şi-a dat seama că sunt pe banda greşită şi că riscul era extrem de mare, având în vedere că pe autostradă se poate circula cu peste 100 de kilometri pe oră. Cert este că patru persoane au murit în acest eveniment rutier teribil. Autoturismul care mergea pe contrasens şi a provocat accidentul era un Opel Astra, condus de un bărbat de 70 de ani, din municipiul Petroşani. El a intrat în coliziune cu un autoturism marca Logan, din Timiş şi o autoutilitară, din Bucureşti. În urma impactului dintre cele trei autovehicule au murit cele patru persoane din autoturismul Opel Astra care circula pe contrasens – bărbatul de 70 de ani care se afla la volan şi încă trei bărbaţi în vârstă de 49, 31 şi 17 ani, pasageri în autoturism, iar două persoane din Logan şi una din autoutilitară au fost rănite. Traficul pe autostradă a fost blocat timp de trei ore, până s-a finalizat cercetarea la faţa locului şi s-a eliberat şoseaua, în acest timp, traficul fiind deviat pe DN7. Cei patru morţi au fost şoferul de 70 de ani, Petaca Nicolae, Cornel Paralescu, de 49 de ani, recunoscut cu greu după accident, Rostaş Alin Trăiănuş, de 31 de ani şi Spoială Laurenţiu Bogdan, zis Garcea, de 17 ani. Toţi cei din Opel mergeau la muncă la Câmpeni şi s-au hotărât să meargă prin Brad, de aceea au luat-o spre Şoimuş, pe autostradă. Iniţial, poliţiştii au anunţat că un bărbat de 21 de ani şi-a pierdut viaţa în accident, dar de fapt era vorba de unul de 49 de ani. Confuzia s-a produs din cauză că rudele celor morţi aşa au ştiut, că şi tânărul de 21 de ani a plecat cu ceilalţi trei, însă se pare că el s-a răzgândit şi l-a înlocuit bărbatul de 49 de ani. Din păcate, l-a înlocuit în drumul către moarte.

O viaţă chinuită
Tânărul de 17 ani, din Petroşani, mort în accident, era singur pe lume, iar de înmormântarea creştinească se ocupă un vecin şi o rudă îndepărtată. Adolescentul lucra cu ziua pentru a-şi câştiga pâinea. Sâmbătă s-a dus să ajute familia celui care a produs accidentul. Băiatul a avut o viaţă chinuită şi trăia din ceea ce câştiga, lucrând cu ziua pe la familiile mai înstărite din cartierul Colonie-Petroşani. Mama sa a murit în urmă cu câţiva ani, iar tatăl este plecat în Italia de mai multă vreme. Bărbatul era decăzut din drepturile părinteşti, iar de copil se ocupa un unchi, după moartea mamei. Însă şi acesta a fost nevoit să plece la muncă în Anglia, iar acum este aşteptat să se întoarcă în ţară pentru înmormântarea nepotului.

Loading...

Comentarii (11)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. Deva spune:

    Dumnezeu sa ii ierte!e foarte grav ce s- a imtamplat! Cred ca e o pata si un semnal de alarma pt politia servuciu circulatie dar su pt. Constructor A1. Totusi daca o clipa nu esti atent in acel nod de la Simeria Veche, se poate intra cu usurinta pe contrasens pe A1.Cer autoritatiilor si Politiei Romane de circulatie sa semnalizeze mai bine , sa faca ceva in sensul asta. Si eu era, nu odata, sa intru pe contrasens fiind precar semnalizata, ar trebui mai multe indicatoare puse mult mai devreme nu doar la intrare. Noaptea e si mai nasol! Ferrasca Dumnezeu! in plus cred ca constructorul din lipsa de bani au facut o bretea cu ambele sensuri in loc sa faca 2 bretele de legatura intre A1 si iesirea -intrarea.Mai ales in curba e f.periculos , caci nu este zid despartitor , fiind doar linie continua , iar culmea in curba se curcula pe ambele sensuri!Sper ca Politia Romana si autoritatiile sa vina cu explicatii, sa remedieze problemele , astfel incat asemenea accidente sa nu se mai intample.

  2. Deva spune:

    Asa e in Romania, dupa catastrofe sau accidente morti autoritatiile se gandesc sa remedieze , sa previna,sa nu se mai intample.Cred ca soferul cu Opelul din Petrosani nu si-a dat seama ca intra pe contrasens.De ce oare?oare insuficienta semnalizare cu indicatoare? Dumnezeu sa ii ierte!e foarte grav ce s- a intamplat! Cred ca e o pata si un semnal de alarma pt politia serviciu circulatie dar si pt. Constructor A1. Totusi daca o clipa nu esti atent in acel nod de la Simeria Veche, se poate intra cu usurinta pe contrasens pe A1.Cer autoritatiilor si Politiei Romane de circulatie sa semnalizeze mai bine , sa faca ceva in sensul asta. Si eu era, nu odata, sa intru pe contrasens fiind precar semnalizata, ar trebui mai multe indicatoare puse mult mai devreme nu doar la intrare. Noaptea e si mai nasol! Fereasca Dumnezeu! in plus cred ca constructorul din lipsa de bani au facut o bretea cu ambele sensuri in loc sa faca 2 bretele de legatura intre A1 si iesirea -intrarea. Mai ales in curba e f.periculos , caci nu este zid despartitor , fiind doar linie continua , iar culmea in curba se circula pe ambele sensuri! Sper ca Politia Romana si autoritatiile sa vina cu explicatii, sa remedieze problemele , astfel incat asemenea accidente sa nu se mai intample.Nu tratati cu superficialitate acest caz deosebit de grav, sunt totusi 4 morti, plus 3 raniti foarte grav plus 3 Masini distruse,plus rude si prieteni , cuniscuti indoliati (zeci,sute de oameni).Faceti ceva spre a salva vietiile in viitor!

  3. Gogu spune:

    @Deva
    esti prost cu acte mai Deva, daca era sa intri pe contrasens inseamna ca nu ai ce cauta pe drum , si problema esti tu nu semnalizarea
    E clar ca nu ai vazut prea multe in viata ta

  4. DANA spune:

    De ce dracului ii mai lasa sa sofeze la 70de ani. De ce nu mai dau examene odata de inaintezi in varsta sa se vada daca mai esti capabil sau nu, sau cel puti niste teste sa le faca dracului. Mor niste oameni nevinovati.

  5. Lui Gogu spune:

    Oamenii care nu vad semnalizarea sau vad in ultima clipa nu inseamna ca sunt prosti.Pur si simu din neatentie. intrebarea este de ce nu si-a dat seama soferul din Petrosani ca este pe contrasens? Poate ca nu este foarte bine semnalizat locul.Te-ai gandit? Si nu e singur caz cand in acelasi loc au intrat pe contrasens pe A1…Ma gandesc ca la 70 ani avea experienta , si a vazut mai multe ca noi doi la un loc. Asta nu inseamna sa jignesti cand aici si-au pierdut viata 4 oameni.

  6. Gogu spune:

    @ lui Gogu

    Ba baiatule imi pare rau de oamenii aia care au murit nevinovati, de cei trei care chiar nu au avut nicio vina , dar tu nu intelegi ceva , ca acolo nu e problema semnalizarea , e ala de a intrat pe contrasens si a mai si mers cativa km fara sa reactioneze……………….tu vrei acuma sa ne convingi ca nu e semnalizat bine si ca era sa intri si tu gresit cum ai spus mai sus……………..pai era sa intri gresit ca esti prost , iti mai subliniez odata.

  7. Marcel spune:

    Bun, te bagi gresit pe contrasens ca nu e semnalizata bine autostrada…de inteles sa zicem. Dar oare in aia 3km in care a rulat nu a vazut masini venind din “contrasens” catre el? Sau el mergea corect si restul prost?

  8. Ianis spune:

    S-ar putea ca in cei 3 km de pe A 1 sa nu fi avut timp sa intoarca din cauza traficului aglomerat. Odata intrat acolo e foarte greu sa iesi

  9. Marcel spune:

    :'(

  10. dan spune:

    @ianis

    esti tare de tot…daca n-ai timp sa intorci mergi cu toate fortele inainte,ca la razboi…
    bietii oameni,baiatul ala de 17 ani…dumnezeu sa-i odihneasca.

  11. Ianis spune:

    Dupa cum se vede in mai multe filmari pe net , nu este vorba de 3 km . , ci de cateva sute de metrii pe A1 ce le-a facut cetateanul , soferul de pe contrasens

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Protected by Webpro.ro
Citește articolul precedent:
S-a deschis ştrandul din Deva!

Ştrandul municipal din Deva şi-a deschis, oficial, porţile, sâmbătă, 16 iunie 2018. În această zi intrarea a fost liberă. Şi,...

Bulina neagră, 18.06.2018

Nicolae Dunca, primarul oraşului Aninoasa Pentru că pare prea puţin interesat de un obiectiv turistic cum este Tulipanul, lăsând totul...

Bulina albă, 18.06.2018

Dr. Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara Pentru operativitatea cu care comunică evenimentele la care participă echipele de...

Închide