ActualitateFlash

Patru morţi şi peste 10 răniţi în accidente rutiere

Natalia Bumbac

O familie din Brad a sfârşit tragic, într-un accident rutier produs ieri dimineaţă pe drumul Deva – Oradea, scriu cei de la ebihoreanul.ro. Maşina cu care se deplasau părinţii, fiica şi ginerele lor, originar din judeţul Alba, s-a răsturnat, toţi patru fiind declaraţi decedaţi la locul accidentului.

Ar fi adormit la volan
Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în jurul orei 06.50. ”La intrarea în municipiul Beiuş, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Brad, judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Ştei-Beiuş, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin sensul opus şi a intrat în şanţul din partea stângă, în tubul din beton de la canalizare, iar apoi s-a răsturnat. În urma impactului, atât conducătorul autoturismului, cât şi o femeie de 48 de ani, o alta de 25 de ani, ambele din Brad şi un bărbat de 27 de ani, din judeţul Alba, pasageri în autoturism, au suferit leziuni care le-au provocat decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, pentru ebihoreanul.ro. Din datele culese de la faţa locului, prima concluzie a poliţiştilor este că şoferul a adormit la volan, deoarece pe şosea nu existau urme de frânare.

A lovit un microbuz cu pasageri
În data de 07 iulie, la ora 15:14, pe DN 66, în dreptul localităţii Băniţa, a avut loc un accident rutier. Un şofer de 40 de ani, din Petroşani, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a lovit frontal un microbuz condus de un bărbat de 68 de ani, în care se aflau opt pasageri. Cei opt oameni din microbuz au suferit răni uşoare, fiind transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Tot în data de 7 iulie, pe DN 68, în zona localităţii Sarmizegetusa, o timişoreancă de 69 de ani, care se deplasa spre Haţeg, din cauza neatenţiei a părăsit partea carosabilă pe partea dreaptă a sensului de mers, lovindu-se de un copac. Un bărbat de 45 de ani, pasager în autoturism, a fost rănit, fiind dus la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Şoferiţa a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

A scăpat ca printr-un miracol
O poliţistă din Petrila a fost la un pas de moarte, după ce maşina pe care o conducea a sărit de pe un pod, de la o înălţime de circa 10 metri, şi s-a rostogolit pe malul Jiului de Est. Accidentul a avut loc sâmbătă seara, pe DN 66, în zona Dărăneşti din Petroşani. Şoferiţa a suferit mai multe răni şi a fost dusă la Spitalul de Urgenţă Petroşani, pentru îngrijiri medicale. Accidentul s-ar fi produs din cauza unei derapări, iar femeia de la volan a avut mare noroc, spun martorii. Purta centura de siguranţă şi faptul că nu avea viteză i-au salvat viaţa. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura