Stiri

Patru hunedoreni vizaţi în dosarul de braconaj cinegetic

Percheziţiile care au avut loc marţi în localitatea Fintoag din comuna Lăpugiu de Jos s-au lăsat cu audieri. Potrivit informaţiilor furnizate de procurorul Adriana Tămaş, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, „există un dosar înregistrat în decembrie 2014 şi are ca obiect braconajul cinegetic. Sunt vizate de anchetă patru persoane pentru infracţiunile de uz de armă letală fără drept, nerespectarea regimului de arme şi muniţii, contrabandă calificată şi braconaj cinegetic. Ca urmare a percheziţiilor ce au avut loc săptămâna aceasta, doi suspecţi au fost audiaţi şi cercetările vor continua cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie până la dovedirea contrariului“. Toţi cei patru suspecţi au până în 40 de ani. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, pedepsele pentru infracţiunile pentru care sunt cercetaţi sunt cuprinse între şase luni şi cinci ani de închisoare, sau amendă.  (O. Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura