Patru candidați la Bac au fost eliminați pentru fraudă

Ieri,s-a desfășurat proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea august – sep­tem­brie, 2021. Dintre cei 515 candidaţi în­scrişi s-au prezentat 423 de candidați. Un număr de 348 de candidați au sus­ți­nut proba la Matematică, iar 75, la Is­torie. Au absentat 88 de absolvenți, iar patru au fost eliminați pentru fraudă. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Astăzi, 18 august, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Iar ultima probă scrisă din această sesiune, proba scrisă la Limba și literatura maternă, este programată joi, 19 august.
Afișarea primelor rezultate va avea loc în 31 august (până la ora 12:00) și va fi ur­mată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează fap­tul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale, după soluțio-
narea contestațiilor (1-3 septembrie), vor fi co­mu­nicate vineri, 3 septembrie. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare