Actualitate

Patronul unei firme de colectare a fierului, jefuit de 150.000 de lei. Hoțul a cheltuit banii la păcănele

Bărbatul a făcut două greșeli imense și a devenit victimă ușoară pentru hoț. Și-a lăsat banii în casă și i-a spus hoțului că este plecat în concediu. Potrivit anchetatorilor, spargerea s-a pe­trecut în ultimele zile ale anului 2017, iar hoțul a intrat a intrat în apar­tamentul situat în orașul Călan prin forțarea unui geam termopan. Hoțul ve­nise recent în casa patronului, pen­tru ceva lucrări de construcții.

A furat toți banii din casă
„În data de 29.12.2017 a plecat în va­canță iar în timp ce se deplasa spre lo­ca­litatea respectivă a fost contactat de către inculpat, care i-a oferit spre vân­zare două scule electrice. Per­soa­na vătămată a refuzat oferta in­cul­patului și i-a spus că este plecată în va­canță. Cu­noscând faptul că per­soa­nele vătă­mate sunt plecate din loca­litate pe tim­pul sărbătorilor de iarnă, bărbatul a luat hotărârea să pătrundă fără drept în lo­cu­ința acestora și să sustragă sume de bani. Din corpul de mobilă aflat în sufra­ge­rie inculpatul și-a însușit o borsetă de culoare neagră în care se aflau mai mul­te teancuri de bancnote, legate cu elas­tic de culoare roșie, suma totală fiind de 150.000 de lei. De asemenea, dintr-un portofel aflat pe mobila din sufragerie și-a în­su­șit suma de 400 de lei, iar din poșeta persoanei vătămate și-a însușit suma de 800 de lei. În continuare, având asu­pra sa banii sustrași, incul­patul a pă­ră­sit apartamentul pe ușa de la intrare, după ce în prealabil a des­cuiat-o cu o cheie pe care a găsit-o în holul apar­ta­mentului, cheie care a ră­mas asupra sa”, se arată în dosar.

Nu a recunoscut
Prins de polițiști, recidivistul a sus­ținut că banii pe care anchetatorii i-au descoperit la locuința sa, adică apro­xi­mativ 50.000 de lei, erau ai unei veri­șoare a sa. Restul i-a pierdut la pă­că­nele. Apoi a încercat să inducă ideea că a adunat suma respectivă din vânzarea fierului vechi. ”În esență apărările incul­patului constau pe de-o parte în faptul că sumele de bani a încercat să le jus­tifice fie prin câștigurile generate de colectarea de fier vechi (scoarță de fontă, funduri de fontă, deșeuri meta­lice), prin câștigurile la jocurile de no­roc, fie că acești bani aparțineau veri­șoa­rei sale (inițial), fratelui său sau fa­mi­liei sale. Așa cum am expus, incul­pa­tul nu a avut relații comerciale cu so­cie­tatea persoanei vătămate, persoa­na vătămată cumpărând prin șoferul său sporadic fier vechi de la inculpat, doar o singură data persoana vătă­mată a cumpărat fier vechi personal de la inculpat, însă cantități mici, ce nu pot justifica plata cu fișicuri de bani legate cu elastice”, se mai arată în dosarul de anchetă.
Judecătoria Hunedoara l-a con­dam­nat pe individ la pedeapsa de 4 ani închisoare, dar va sta după gratii 5 ani și o lună dacă sentința rămâne defi­ni­tivă. (M.Gânju)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura