ActualitateFlash

Patimi şi politică la sate. Şedinţă cu scântei la Consiliul local Şoimuş

Natalia Bumbac03 consiliul local soimus 1

Oamenii de la sate sunt cunoscuţi ca fiind paşnici, dar nu şi atunci când vine vorba de politică. Lucru demonstrat şi la şedinţa Consiliului local Şoimuş de sâmbătă, 28 februarie, care a arătat ca un adevărat câmp de bătălie la nivelul replicilor dintre consilierul local Mirel Dubar şi primarul Mihai Irimie. La atmosfera incendiară au mai contribuit şi câţiva locuitori ai comunei, veniţi pentru a-şi expune nemulţumirile faţă de administraţia locală.
Instanţa le rezolvă pe toate
La şedinţa Consiliului local Şoimuş ar fi trebuit să se ia act de încetarea mandatului de consilier local PSD a lui Mirel Dubar, care a fost declarat incompatibil de către ANI. Acest lucru nu a fost posibil, deoarece Mirel Dubar a contestat la Curtea de Apel Alba Iulia verdictul de incompatibilitate, urmând ca instanţa să se pronunţe cu privire la evaluarea întocmită de ANI. Doar că nu despre asta s-a discutat în adunarea aleşilor, ci despre o greşeală strecurată (intenţionat sau nu?) în sesizarea transmisă către ANI din partea reprezentanţilor Primăriei Şoimuş. „În sesizarea transmisă de către Primăria Şoimuş, prin primarul Mihai Irimie, se arată că am ocupat funcţia de viceprimar din luna iunie 2008, ceea ce este fals, deoarece eu nu am fost viceprimar niciodată şi nu am fost salariat al primăriei. Nu ştiu cine a «strecurat» această informaţie falsă şi din care motiv”, a afirmat Mirel Dubar. Acesta i-a mai sugerat primarului Mihai Irimie, numindu-l incompetent, să se ocupe mai mult de problemele comunei şi să se mai lase de sesizări şi plângeri făcute adversarilor politici. În replică, Irimie a afirmat că îl va da în judecată pentru jignirile adresate, iar martori îi vor fi consilierii locali.
Lucrări de proastă calitate la Şoimuş?
Şi sătenii prezenţi la şedinţă şi-au expus nemulţumirile faţă de primarul comunei. Dintre toţi, cel mai vocal a fost Paul Vlad, un locuitor din Bălata. Dacă la primii săteni, primarul le-a făcut promisiuni, cetăţeanului din Bălata i-a spus pe faţă că nu este primarul lui şi că nu-l interesează despre ce vorbeşte. Dincolo de certuri şi discuţii, una dintre neregulile sesizate de Paul Vlad a fost starea în care se află căminele pentru apometre instalate la fiecare gospodărie din Bălata. Încăperile pentru apometre au fost montate fix în şanţul de colectare a apelor pluviale, iar din acest motiv se umplu cu apă atunci când cad precipitaţii. Mai mult de atât, pe timpul iernii, conductele din căminele pentru apometre au îngheţat şi s-au fisurat, iar pentru ca reţeaua de apă să funcţioneze, va fi nevoie, probabil, de alte cheltuieli din partea primăriei.
După ce a fost abordat subiectul cu lucrările din comună, primarul Mihai Irimie a declarat închisă şedinţa. La final, primarul ne-a explicat că nu vor exista astfel de nereguli, după ce drumul de Bălata va fi modernizat complet. În acest sens, există un proiect depus pentru finanţare la Consiliul Judeţean Hunedoara, iar reţeaua de apă va fi integrată în viitorul trotuar, care va fi despărţit de o rigolă de partea carosabilă.

One thought on “Patimi şi politică la sate. Şedinţă cu scântei la Consiliul local Şoimuş

  • Cred ca primarului Irimie ii convine ca s-au fisurat tevile ,pentru ca mai iasa ceva bani la firma sa si a asociatului Draia.Domnul Irimie si cu tortionarul Logojan Dorin lasa la o parte problemele primariei sau le lasa in grija consilierei de Burjuc ,Maris Eugenia , scormonind in stanga si-n dreapta impreuna cu consiliera de Burjuc ca doar mai inglobeaza o sesizare sau o plangere penala vreunui locuitor al comunei care nu au aceeasi culoare politica cu ei. O sa aiba primarul multi martori de partea lui ,pentru ca fiecare consilier ales mai are cate unul sau doi viceconsilieri autoalesi. In Campania electorala candidatul Irimie spunea ca va fi primarul tuturor locuitorilor comunei si acum ,, cetăţeanului din Bălata i-a spus pe faţă că nu este primarul lui şi că nu-l interesează despre ce vorbeşte” tot in campanie spunea primarul ca el se zbate pentru unitate locuitorilor , nu dezbina , dar acum am constat exact contrariul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura