ActualitateFlash

Partidul România Mare şi-a inaugurat primul sediu în Ţara Haţegului

Ieri, la Haţeg, a fost inaugurat primul sediu orăşenesc al Partidului România Mare din localitate. La eveniment, au participat Nicolae Timiş, primarul oraşului Haţeg, Costel Avram, preşedintele organizaţiei judeţene a PRM Hunedoara, Ioan Lupu, preşedinte interimar al PRM Haţeg, numeroşi primari din Ţara Haţegului şi invitaţi.
Este pentru prima dată când Partidul România Mare are un sediu în care îşi poate desfăşura activitatea din Ţara Haţegului. Aici vor avea loc şi întâlnirile cu celelalte organizaţii din zonă. Sediul a fost obţinut de la Primăria oraşului Haţeg.
În cuvântul său, primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş – care va fi susţinut pe 10 iunie de PRM pentru a obţine un nou mandat – a declarat: „Am avut mulţi consilieri judeţeni din Haţeg, din Ţara Haţegului, însă nici unul nu s-a gândit să deschidă un birou aici. Era necesar acest lucru pentru o comunicare mai eficientă cu locuitorii acestei zone, ale căror interese trebuie susţinute în Consiliul Judeţean Hunedoara”. La rândul său, Costel Avram, preşedintele PRM Hunedoara, a declarat: „Am fost mereu alături de locuitorii din Ţara Haţegului, de primarii din Ţara Haţegului, din acest motiv, vom susţine la alegeri primarii care au construit. Nicolae Timiş este un primar care merită să fie reales, iar noi îl vom susţine. Nu ascund faptul că şi la Răchitova şi Toteşti, vom sprijini actualii primari în funcţie pentru un nou mandat. Ei lasă ceva în urma lor şi mai au de făcut multe, iar pentru ce va veni, noi, cei de la PRM, îi vom sprijini. Ceea ce ne-am propus la aceste alegeri se va materializa şi ne vom dubla numărul de consilieri locali şi judeţeni”.
Preşedintele interimar al PRM Haţeg a subliniat importanţa comunicării cu locuitorii acestui oraş: „Vrem să-i reprezentăm pe locuitorii Haţegului în Consiliul Local, să susţinem proiectele importante. Pe noi, ne interesează bunăstarea cetăţeanului. PRM nu are interese politice ascunse, nu avem clientelă politică”, a declarat Ioan Lupu.
Noul sediu al PRM Haţeg este situat între sediile PSD şi PDL, lucru care pare a confirma încă o dată că PRM este un factor de echilibru în politica hunedoreană. Mai precizăm că, începând de astăzi, în sediul PRM de la Haţeg, va funcţiona şi biroul consilierului judeţean Costel Avram.

4 comentarii la „Partidul România Mare şi-a inaugurat primul sediu în Ţara Haţegului

  • Costel Avram care se invarte de 10 ani in jurul apei din Valea Jiului scumpindo sub diferite motive sa ingrasat si imbogatit pe timp de criza mondiala.

  • costel avram nici la biroul din deva nu e de gasit , si-a pus doar programul pe usa ..si de altfel te poti lua dupa costel avram ? oricum promite si nu se tine de cuvant , poarta oamenii cu minciunile lui si ii tine pe la usa .

  • Toti din PRM Hateg pupa rau de tot (mozolesc) eşapamentul lui Timis!

  • Timis Nicolae este emberul tuturor nesimtitilor de aceea il asteptam si la o alianta cu Tokes fiindca trebuie sa reconfirme prezenta in politica a traseistilor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura