Politica si administratie

Parlamentarii hunedoreni sunt pro descentralizare

Natalia Bumbac

Controversatul proiect al descentralizării, prin care se intenţionează transferarea anumitor competenţe de la nivelul ministerelor către autorităţile locale, revine în actualitate.
Potrivit unor surse, Guvernul a elaborat un nou proiect, prin care o serie de atribuţii exercitate în prezent de la centru vor fi preluate de consiliile judeţene, din domenii precum agricultură, mediu, turism, educaţie, cultură, sănătate etc. Procesul de descentralizare a mai fost iniţiat de Guvern în 2013, printr-un proiect de lege pentru care Cabinetul Ponta şi-a angajat răspunderea, dar care, la începutul anului trecut, a fost blocat de Curtea Constituţională la sesizarea PDL.
Despre proiectul care urmează a fi propus de Guvern, parlamentarii hunedoreni spun că-l vor susţine, atât cei de la putere, cât şi cei din opoziţie, fiecare atrăgând atenţia la modul în care va fi realizat.
„Proiectul de descentralizare se reia cu amendamentele trimise de asociaţiile comunelor şi ale oraşelor. Consider că este un lucru foarte bun să nu mai fie concentrată toată puterea de decizie la ministere. Sunt convins că atunci când va fi gata varianta finală a proiectului, totul va fi pus la punct, astfel încât să nu existe sincope în realizarea procesului de descentralizare”, a afirmat deputatul Laurenţiu Nistor.
Senatorul Haralambie Vochiţoiu se declară susţinătorul descentralizării, dar aminteşte şi despre experienţele negative din trecut. „Oricât de multă autoritate va fi transferată comunităţilor locale, cred că este un lucru bun. Doar că odată cu puterea de decizie, trebuie asigurate şi sursele de finanţare, infrastructura, personalul pregătit în domeniile care urmează a fi delegate de la centru în teritoriu. Am avut un exemplu negativ în acest sens, atunci când în guvernarea PDL au fost descentralizate spitalele, dar nu li s-au asigurat fonduri suficiente. Şi din acest motiv avem situaţia dezastruoasă din spitale pe care o cunoaştem cu toţii”, arată senatorul hunedorean.
Şi deputatul Bogdan Ţîmpău se declară un susţinător al descentralizării, dar nu pierde ocazia să-şi critice adversarii politici, aşa cum îi stă bine unui parlamentar aflat în opoziţie. „Este un lucru bun. Am susţinut descentralizarea de fiecare dată. Susţin descentralizarea ca şi principiu, dar având în vedere că diavolul se ascunde în detalii, tocmai acolo va trebui să analizez fiecare amănunt din lege, pentru a vedea încotro se merge. Guvernul Ponta nu mi-a dat nici un motiv să am încredere în el, aşa că va fi necesară o consultare mai amplă a tuturor celor implicaţi”, spune Bogdan Ţîmpău.

One thought on “Parlamentarii hunedoreni sunt pro descentralizare

  • Descentralizarea va duce la economii in zona investitiilor. Dupa cele prezentate pe la tv-uri spaga la centru este de 10% iar la judete si primarii 20% din valoarea contractelor.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura