Politica si administratie

Parcurile industriale pot salva Valea Jiului

  Carmen Cosman

Parcurile industriale ar putea prelua forţa de muncă neocupată din Valea Jiului, zonă care va beneficia de o strategie de dezvoltare, bazată pe cifre reale, strategie ce va fi inclusă în programul naţional de reformă. Aceasta este una dintre concluziile trase de reprezentanţii MAI, care s-au întâlnit, din nou, la Petroşani, cu prefectul de Hunedoara şi primarii din Valea Jiului.

Potrivit lui Liviu Grădinaru, directorul general al Direcţiei Generale pentru Relaţiile cu Comunităţile Locale din MAI, înfiinţarea unui parc industrial ar putea crea aproximativ 2.000 de posturi, care să preia forţa de muncă din zonă. „Noi identificăm nişte vectori de dezvoltare, care nu sunt inventaţi de noi, ci funcţionează cam peste tot. Este vorba despre parteneriatul public-privat, în primul rând, şi despre dezvoltarea unor parcuri industriale tematice, în zona Văii Jiului. Credem în posibilitatea de a crea multe locuri de muncă în Valea Jiului prin dezvoltarea unui sistem de parcuri industriale, pentru că Valea Jiului este, din păcate, o zonă monoindustrială. Parcurile industriale se vor dezvolta, pentru că aici există infrastructură, aici există platforme disponibilizate, există oameni cu pregătire tehnică destul de bună pentru a-şi desfăşura activitatea în aceste parcuri industriale”, a precizat Grădinaru.
Prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, spune că nici nu au existat terenurile disponibile, iar acum şi gradul de încredere este mai mare. „Valea Jiului, trebuie să o recunoaştem, este defavorizată şi din punct de vedere geografic. Nu avem terenuri foarte mari, pe care să le punem la dispoziţia unor investitori. Şi poate şi atitudinea celor de atunci a lăsat de dorit. În 2010, am încercat să fac un portofoliu de investiţii al judeţului Hunedoara şi m-am chinuit opt luni să obţin datele de la primăriile din judeţ cu terenurile disponibile şi ce utilităţi au. În Valea Jiului, acest deziderat al terenurilor disponibile s-a înfăptuit abia anul trecut în decembrie”, a precizat prefectul Attila Dezsi.

One thought on “Parcurile industriale pot salva Valea Jiului

  • Sunt doar pe hrtie iar aici la noi in Valea Jiului sunt multi someri si tineri fara locuri de munca.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura