Politica si administratie

Parc de eoliene, ţinut în loc de un aviz

Investitorii germani care construiesc parcul de eoliene în zona Petrila au fost nevoiţi să aştepte 18 luni pentru un aviz de la Comisia Judeţeană de Cultură, document care le dădea dreptul să ceară autorizaţia de construire.
Birocraţia românească exasperează investitorii străini care au în plan dezvoltarea unor afaceri în zona Văii Jiului. Aceştia nu contestă necesitatea unor avize care, la prima vedere, par lipsite de sens, ci durata extrem de mare de eliberare a documentelor. Un exemplu este şi cel al unui investitor care construieşte un parc eolian în Dobraia-Petrila, „fermă” ce se întinde pe raza a trei localităţi şi care acum aşteaptă un ultim act de la Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru a deveni funcţională.
„Documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construire a fost întocmită şi se găseşte la Consiliul Judeţean Hunedoara, care are competenţă să elibereze autorizaţia de construire. A ajuns în această etapă, pentru că investiţia se derulează pe teritoriul a trei autorităţi administrativ teritoriale: Petrila, Petroşani şi Orăştioara de Sus. Au primit aprobările de la Mediu, de la Comisia Judeţeană de Cultură, unde avizul a durat 18 luni, aceasta pentru că sunt vestigiile acolo, în zona respectivă. Totuşi, investitorul neamţ era la un moment dat descurajat, dar merge înainte. A cheltuit foarte mulţi bani pentru documentaţie, pentru instalaţiile de măsurare a intensităţii vântului, deci, au cheltuit şi nu mai pot da înapoi. Aşteptăm să se pună investiţia în funcţiune, cum s-a pus şi aceasta de la Cheile Tăii, microhidrocentrala, aceasta deja produce curent”, a declarat primarul localităţii Petrila, Ilie Păducel.
Investiţia din Şureanu, de pe Muntele Dobraia, va produce o cantitate de energie electrică de 70 MWh şi ar fi cea mai mare de acest fel din ţară. Se întinde pe o suprafaţă de 30 de hectare, iar Primăria Petrila ar urma să primească 11 procente din veniturile anuale. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura