Panicã în PSD Hunedoara, din cauza unei confuzii

25 mai 2010 | 9 Comentarii | Publicat in: Politica si administratie

Nicolle Ebner

Reprezentanţii filialei judeţene PSD Hunedoara dezmint zvonurile potrivit cărora a apărut o serie de disensiuni între lideri, motiv pentru care s-ar impune, luna viitoare, alegerea unei noi conduceri. Zvonurile au ajuns şi la urechile primarilor, unii dintre ei intrând chiar în panică.

Conferinţă judeţeană de analiză, nu de alegeri

Mandatul lui Florin Cazacu expiră în primăvara anului viitor, iar preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara spune că nu are cunoştinţă că se pregătesc alegeri anticipate. „Cred că s-a creat o confuzie. PSD Hunedoara va avea, în 20 iunie, conferinţa judeţeană de analiză a activităţii din ultimii trei ani, şi în nici un caz de alegeri, deoarece mandatul meu se încheie abia anul viitor. Eu ştiu că analiza este principalul punct de pe ordinea de zi a conferinţei şi mobilizarea tuturor organizaţiilor, în vederea pregătirii alegerilor locale din 2012, pentru că urmează lupte grele”, afirmă liderul social-democraţilor hunedoreni, Florin Cazacu. Că PSD Hunedoara nu-şi va alege o nouă conducere, în acest an, o confirmă şi senatorul Cosmin Nicula. „Nu cred că vor fi alegeri pentru această funcţie, în acest an. Eu sunt de părere că, în organizaţia noastră, trebuie să domine spiritul de echipă şi de colegialitate”, spune Nicula.

Priorităţile sunt altele

Şi deputatul Laurenţiu Nistor (foto) crede că zvonurile privind unele neînţelegeri şi declanşarea alegerilor anticipate în PSD Hunedoara sunt simple răutăţi, sau interpretarea greşită a unor acţiuni ale PSD. „Alegeri vor avea loc numai în organizaţiile locale, în care a expirat mandatul conducerii, iar cele de la nivel judeţean se vor desfăşura la termen, adică în primăvara anului viitor. Pe noi, deocamdată, ne frământă problemele oamenilor. De alegeri anticipate în partid ne arde nouă acum, când se taie pensiile, salariile şi indemnizaţiile mamelor?”, a afirmat deputatul Laurenţiu Nistor.

Pe de altă parte, acesta spune că moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi împotriva Guvernului Boc va fi susţinută nu numai de PSD, PC, PNL, ci şi de o parte din parlamentarii PDL, independenţi şi UDMR. Iar pentru mai multă transparenţă, PSD va cere vot deschis. „Dacă nu vor fi de acord, voi face publică lista, astfel încât, oamenii să vadă cum a votat fiecare parlamentar pe care l-au trimis, la Bucureşti, ca să le reprezinte interesele”, mai afirmă Laurenţiu Nistor.

Comentarii (9)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. bradeanu spune:

    Sigur ca vor aparea disensiuni,cel putin intre ” preasfintitul”Nistor L. si Cazacu F., pentru nominalizarea la Camera Deputatilor in Colegiul Electoral Brad.Amandoi nu vor putea candida sub sigla P.S.D., DECI…ISI VOR SCOATE SABIILE DIN TEACA SI LE VOR ASCUTI SI SE VOR MACELARI SISTEMATIC SI COLEGIAL, IN BUNA TRADITIE POLITICA ROMANEASCA!

  2. Devean batran spune:

    Va preocupa pe voi si va framanta problemele oamenilor cum ma framanta pe mine problema parsilor de padure. Niste paduchi lati, asta sunteti.

  3. Ion spune:

    Din cate se stie PSD a obtinut cele mai multe voturi la alegeri in Valea Jiului firesc ar fi ca presedintele PSD pe judet sa fie din Valea Jiului iar Nicula Cosmin este de la noi din Deva si nu are merite in acea zona saraca cu probleme sociale.

  4. Theo spune:

    De-aia avem ce avem , si partidele care ajung la guvernare-si bat joc de romani ; de-aia nu exista , nicicand , opozitie reala pe scena politica romaneasca , pentru ca toti activistii , politrucii ce ajung in prim-plan nu se gandesc decat cum sa-l “taie” pe ala din fata lui ca sa-i ia locul pe liste . Nimic altceva decat ciolaniada si ciolanari pe scena politica romaneasca . Avem ce meritam , avem ce votam , mai ales acum ca-i uninominal !

  5. GAND spune:

    Fratica!nu va mai bate-ti capul..nu o sa fie alegeri…scenariul il cunoasstem cu totii…sant o echipa….bine chibzuita…..cand pica unul……stiu bine c,a pot pica inca unul..Cine sa vina?…Cineva care este om ,cineva ce poate garanta statutul de ascultator si de ce nu rezolvator al problemelor oamenilor.
    Avem de asteptat….pacatul cel mare e ca numai stanga nu santem …..VIN ELE ALEGERIILE…asa cum au procedat smekerii asa o sa pice de pe pedestal……nimeni nu va mai da un vot multor baieti din fruntea scenei…nici un vot….aceeasi,aceesi,……….la revedere!

  6. MARIN spune:

    Ceea ce ma framanta pe mine este miscarea social-democrata care se lasa asteptata.Pe fondul multor irealizari cat si a propriilor interese partidul se scufunda fara nici o speranta.
    Degeaba am schimbat capul daca trupul a ramas bolnav sau degeaba e trupul sanatos daca capul e bolnav.
    Nu vreau sa intru mai mult in amanunt dar atata timp cat oamenii nu se vor regasi in NOI,NOI NU AVEM LA CE SA NE ASTEPTAM…Dimpotriva ar trebui sa -i stimam pt refuzul lor de a participa.

  7. Mihai Prodan spune:

    nistor , acest analfabet al politicii din judetul hunedoara incearca sa faca jocuri ca la soimus. bai animalule , securistule si turnatorule , nu ai nici o sansa pentru ca ponta nu da doi bani pe tine , incultule si perversule . si apropo . nu mai incerca sa-l denigrezi pe primarul din soimus pentru ca este de 10 ori mai bun decat tine . si inca ceva : 33 de secunde ai vorbit in parlament . rusine , halal rteprezentant

  8. cornel spune:

    Acest Nistor a dat comanda sa fie pictat in biserica de la Bejan . Uitati-va la fata lui si va minunati . Un idiot care nu stie sa vorbeasca vrea sa conduca PSD-ul . Cazacu , Nicula , Maris , Dinis , Nan , Marica , Samoilescu , Rus , Hentiu sper ca nu va lasati condusi de acest prost analfabet , incult ! Nu vede decat propriul lui interes si face jocurile lui Molot . Are afaceri cu el si vor sa candideze impreuna la consiliul judetean . Oameni buni daca doriti sa va mai votez nu lasati incultul sa distruga PSD-ul !

  9. ionel spune:

    nistore , mancat-ear ZAMUL !!!!!!!!!!!! pervers informator de-al lui molot !!! gunoiule acasa cu tine la bejan sa te uiti la caricatura aia de pictura din biserica . tu in pictura arati ca un ***** improscat pe fata lui molot

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Devencele, pe podium în Cehia

Gimnastele de la „Cetate” Deva au strălucit la competiţia „Memorial Miroslav Kojdecky”, desfăşurată la finalul săptămânii în Cehia. Denisa Hoancă...

Prostituată prinsă la treabă

O tânără din comuna Lăpugiu de Jos a fost prinsă în flagrant de poliţişti, în timp ce întreţinea relaţii sexuale...

Perfecţiune alterată de nervi

Lidera Campionatului municipal de Fotbal Amatori, „Avantaje”, a făcut primul pas greşit în play-off, fiind învinsă de campioana Alfa Team...

Închide