Pădurea comunală aduce venituri la Mărtineşti

5 iunie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Administraţia publică din Mărtineşti se numără printre viitorii beneficiari ai schemei de ajutor de stat – Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor, operată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Sprijinul financiar se acordă anual, proprietarilor de păduri din fondul forestier naţional, în baza unui angajament pentru o perioadă de cinci ani şi vizează compensarea pierderilor de venit şi a costurilor suplimentare suportate de beneficiar ca urmare a implementării unuia sau a celor două pachete ale schemei de ajutor de stat. Comuna Mărtineşti se încadrează în Pachetul 1, conform căruia urmează să primească 38 de euro/an/hectar pentru întreaga suprafaţă inclusă în angajament, adică 120 de hectare.
„Raportându-ne la cerinţele de eligibilitate, suprafaţa minimă pentru care se încheie un angajament pentru Pachetul 1 este de 100 de hectare, iar noi avem cu 20 mai mult. Nu puteam accede la cel de-al doilea Pachet, deoarece deţinem suprafeţe mici, nu sute sau mii de hectare, ca în alte cazuri. Însă sprijinul bănesc pe care îl vom primi ne va ajuta în acoperirea necesarului financiar pentru contractul de pază şi administrare parafat cu Ocolul Silvic Grădişte. Ei ne-au ajutat la întocmirea documentaţiei pentru acest demers, momentan se mai lucrează la ea, dar o vom depune în curând la APIA”, a precizat Adinel Botescu (foto), primarul din Mărtineşti.
Pe de altă parte, ţinând cont că acum trei ani, lemnul de foc a fost livrat către populaţie doar în perioada octombrie-noiembrie, adică destul de târziu, primarul şi-a dorit să nu se mai întâmple asta, motiv pentru care deja a finalizat distribuirea lui. Totodată, instituţiile precum bisericile, şcoala primară şi grădiniţa din Mărtineşti, sediul primăriei şi căminul cultural din localitatea de centru, acolo unde încălzirea se face cu centrale pe lemne, au fost asigurate. La fel şi căminele din satele Dâncu Mare, Dâncu Mic, Tămăşasa, Jeledinţi şi Măgura, care au sobe pe lemne. „Referitor la populaţie, cantitatea maximă, stabilită pe familie solicitantă, a fost de şase metri cubi, fiind depuse circa 30 de cereri. Deocamdată le-am onorat doar birocratic, deoarece din pricina ploilor care au făcut pământul greu practicabil, nu s-a prea putut face treabă la pădure. Li s-au dat bonurile, iar în funcţie de condiţiile meteo, îşi vor duce lemnul acasă. Preţul practicat a fost de 116 lei. Amenajamentul silvic e făcut demult, la fel ca şi cel pastoral, deci stăm liniştiţi”, a arătat primarul.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Operatorul BRAI CATA a premiat elevii de la Şcoala „Andrei Şaguna” din Deva

Reprezentanţii operatorului de salubritate BRAI CATA au organizat, ieri, de Ziua Mondială a Mediului, împreună cu comisarii Gărzii de Mediu...

Bronz pentru echipa Cetate Deva la Olimpiada gimnaziilor la atletism tetratlon

La Izvorani, s-au desfăşurat întrecerile etapei finale din cadrul competiţiei naţionale Olimpiada Gimnaziilor la Atletism- tetratlon, competiţie cu adresabilitate sportivilor...

Cupa României la fotbal, finala etapei judeţene

Sâmbătă, 8 iunie, de la ora 17.00, la Petroşani, pe Stadionul Jiul din localitate se va desfăşura finala fazei judeţene...

Închide