ActualitateFlash

Pădure de cer şi gorun, mistuită de flăcări

03 incendiu padureNeglijenţa unor persoane a pus pompierii pe jar chiar în a doua zi de sărbătoare. Peste şapte hectare de pădure din fondul forestier al comunei Romos au căzut pradă flăcărilor.
În timpul curăţării terenurilor agricole şi a păşunilor prin ardere, focul nu a mai putut fi controlat şi s-a extins şi la fondul forestier al comunei Romos. Pentru a putea lichida incendiul, a fost nevoie de intervenţia Detaşamentului de Pompieri Orăştie şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Romos. Acţiunea a fost destul de dificilă, deoarece vremea capricioasă de afară le-a îngreunat situaţia. Apoi, în zona respectivă, terenul este accidentat şi nu există nici o sursă de apă pentru a putea stinge focul. Mai mult decât atât, flăcările s-au extins cu repeziciune din cauza vântului care sufla cu putere. Puşi în faţa unei astfel de situaţii critice, forţele de intervenţie au fost nevoite să apeleze la alte metode decât cele normale. Mai precis, au decopertat solul în faţa direcţiei de ardere, reuşind să îngrădească incendiul. Apoi, şi-au concentrat puterile în zona delimitată pentru a stinge flăcările, prin înăbuşire cu pământ. De asemenea, copacii, din speciile cer şi gorun, care riscau să se reaprindă, au fost tăiaţi cu motoferăstraie. În urma incendiului, peste şapte hectare de pădure au fost afectate. (O.Mihnea)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura