Educatie si cultura

„Păcală” se întoarce la teatrul devean

04 Pacala 1În 13 februarie, începând cu ora 19, Teatrul de Artă din Deva vă invită la piesa „Păcală“ în regia artistică şi scenografia lui Mihai Panaitescu. Reprezentaţia este o comedie de moravuri, o satiră la adresa lumii satului românesc în care viciile sunt amplificate şi scoase în evidenţă.

O poveste de actualitate
Isprăvile lui Păcală, prostul isteţ, şmecherul dezinteresat care îşi bate joc de prostia omenească doar dintr-un fel de sportivitate, fără să caute vreun profit din asta, sunt atât de actuale. Păcălitorul neamului românesc, inventat într-o vreme când iobăgia şi slugărnicia ţăranilor erau monedă de schimb, Păcală, reprezintă revolta mocnită a oricărui om de jos, pus să muncească peste puterile sale, incapabil să se împotrivească pe faţă, dar totuşi, răzbunându-se pe nedreptăţile acestei lumi strâmbe. Alături de el evoluează personaje pitoreşti precum: coana Pachiţa, soacra popii, avară, vicleană, cu o moralitate îndoielnică; popa Titirez, om viclean şi apucător; Floarea, servitoarea în casă, fată curată şi vie ca argintul viu; Tănase, ţăranul fără pământ, om voinic şi puternic, şi Codina, nevasta lui, un pic înceată la minte. Publicul va putea observa cum reprezentaţia urmăreşte să înfăţişeze tipul omului „păţit” şi „isteţ”, caracteristic lumii satului, care printr-o inteligenţă de excepţie şi o intuiţie psihologică deosebită, se dovedeşte capabil să iasă din orice încurcătură, „să încurce treburile altora” şi să „râdă de prostia omenească”.
Preţul unui  bilet întreg este de 20 lei, respectiv 10 lei pentru elevi şi pensionari. Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrală, iar rezervări se pot face la nr. de telefon 0766.068.728. (M.Şerban)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura