Orăștioara de Sus: Beneficiarii ajutorului de încălzire, așteptați să depună cererile

Ajutorul lunar pentru încălzirea lo­cuinţei se va acorda, începând cu data de 1 noiembrie, în concordanță cu pre­vederile Legii consu­ma­torului vulnerabil, legiferată recent. Autoritățile publice locale din Orăștioara de Sus invită cetă­țenii să ia act de acest sprijin, iar cei care se încadrează în cerințele nor­mativului să facă pasul decisiv: com­pletarea și de­punerea solicitării.

Soluție pentru vaccinați și nevaccinați
“Invităm membrii comunității care în­trunesc prevederile noului cadru legislativ ca începând cu 1 noiembrie să depună cererea pentru a beneficia de ajutor de încălzire pe perioada sezonului rece (noiembrie 2021 – martie 2022). Legea prevede, referindu-ne strict la punctele la care ne încadrăm (neavând încălzire cu energie termică furnizată în sistem centralizat ori cu gaze naturale), ajutor pentru încălzirea cu energie electrică și pentru cea cu combustibili solizi și/sau petrolieri, pe perioada sezonului rece, precum și acordarea unui supliment pentru energie pe tot parcursul anului. Menționez că cererile vor fi depuse de către solicitanții care îndeplinesc condițiile de acordare, până la data de 20.11.2021. Pentru solicitările depuse ulterior datei respective, atribuirea se va face începând cu prima zi a lunii următoare depunerii. Iar pentru că măsurile de prevenție au fost adaptate la valul patru cu care ne con­fruntăm în pre­zent și pandemia nu pare să dea semne de plecare, vreau să specific că pot intra în interiorul clădirii primăriei pentru a depune aceste solicitări doar cei vaccinați contra Covid, trecuți prin boală sau de cei care prezintă un test negativ PCR nu mai vechi de 72 de ore sau un test negativ rapid nu mai vechi de 48 de ore. În cazul acelora care nu au nici vaccin făcut, nici testele enumerate, pentru a le oferi șanse egale, am decis ca un reprezentant al instituției noastre să iese în afara incintei (în fața primăriei) pentru a prelua cererile. Bineînțeles, masca rămâne obligatorie chiar și în spațiul deschis, deci cu toții trebuie să o purtăm. Sper ca oamenii să fie la fel de conștiincioși ca și până acum și să se protejeze atât pe ei, cât și pe cei apropiați și pe semenii lor din comunitate. Doamne ajută să ne recăpătăm viața de dinainte și să ajungem la libertatea de mișcare de odinioară. Sănătate, tuturor!”, a apreciat Vasile Marian Inăşescu (me­da­lion), primarul din Orăştioara de Sus.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare