Orăştie, la ceas de perspective

12 ianuarie 2012 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

„Nu ne vom mai gândi la criză, dacă vom şti să ne canalizăm atenţia spre lucruri concrete“ – este de părere Alexandru Munteanu (foto), primarul municipiului Orăştie.

Ce aduce anul 2012
Perioada de criză a impus unele oprelişti pentru administraţiile publice locale. La Orăştie însă, 2011 a fost un an al investiţiilor, al investitorilor şi al proiectelor europene. Cât despre planurile pentru 2012, numai de bine. „În primul rând, ne vom concentra pe continuarea, respectiv finalizarea proiectelor începute. Aici mă refer la reabilitarea Colegiului Naţional Aurel Vlaicu. De asemenea, Grupul Şcolar Nicolaus Olahus şi cele două şcoli generale sunt beneficiare ale unor programe europene similare, iar în acest an se va lucra şi la reabilitarea lor. Ambulatoriul integrat al Spitalului Municipal Orăştie va intra şi el, în lucrări de modernizare. În prezent, ne aflăm în faza de licitaţie pentru stabilirea firmei care se va ocupa de execuţie. Încercăm, cu resurse proprii, să continuăm lucrările de reabilitare ale Canalului Morii, lucrări pe care le-am început în anul 2009. Le vom continua pe cele din zona blocurilor din cartierele Pricazului şi Mureşul, respectiv lucrări de reparaţii la covorul asfaltic şi amenajarea de noi parcări în soluţie pavaj. Doresc să mai subliniez un lucru şi anume faptul că, pentru prima oară, în Consiliul Local, am reuşit aprobarea unui Studiu de Fezabilitate privind infrastructura în zona cartierelor Mureşul şi Pricazului. Acest studiu cuprinde înlocuirea reţelelor de alimentare cu apă, amenajarea de alei, parcări, trotuare şi spaţii verzi. O altă investiţie importantă pe care dorim s-o începem în anul 2012 este cea privind canalizarea în zona Gării, respectiv pe străzile Luncii, Gării, Târgului şi Moţilor. Documentaţia este depusă la sediul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi aşteptăm obţinerea finanţării. Valoarea lucrării se ridică la 4.600.000 lei. Tot în cursul anului 2012, încercăm să accesăm un program de finanţare privind construirea unei noi creşe”, a precizat primarul Orăştiei.

Politica, mai la urmă
Orăştienii spun despre Alexandru Munteanu că a inventat profesia de viceprimar al municipiului (trei mandate). El a cunoscut-o şi pe cea de consilier, iar în ultimii ani, pe cea de primar (un mandat), având, în total, o experienţă de 16 ani în administraţia publică locală. Acum, edilul s-a hotărât că e cazul să lase liber fotoliul de prim om al obştii, atât de mult râvnit şi disputat în ultima vreme. „Pot spune ceea ce am mai spus şi cu alte ocazii, şi anume faptul că, din punct de vedere politic, voi face un pas înapoi. Doresc să rămân în administraţie, dar voi susţine o echipă nouă, tânără, care să ducă mai departe cu succes ceea ce a fost început. Vom vorbi mai multe despre politică şi despre campania din acest an la momentul oportun“, a încheiat edilul şef al oraşului Paliei.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Reunire cu „garnitura” completă

Toţi cei 25 de componenţi ai lotului grupării CFR Simeria au răspuns prezent, la reluarea pregătirilor, iar antrenorul Marius Opric...

Astrogramele MESAGERUL

Cei care doresc să afle de la colaboratorul nostru în materie de astrologie ce le prezic stelele sunt rugaţi să...

La răscruce de… cluburi

Pugilista Xenia Jorneac (foto), medaliată cu bronz la Campionatul European de anul trecut, şi-a pierdut dreptul de a fi legitimată...

Închide