Categories: Sport

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal pregătesc VAR-ul pentru noul sezon

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan (foto), a declarat recent că se fac pregătiri pentru achizi­ţionarea teh­nologiei pentru implementarea arbitra­jului video şi că este posibil să se facă tes­tări chiar în actualul sezon al primul eşalon fotbalistic.
„Pentru 2021, preocupările sunt legate de implementarea VAR şi disputarea tu­turor meciurilor din cadrul actualului se­zon. Avem următoarele provocări, dispu­tarea tuturor meciurilor din Liga I, pentru că avem un program destul de încărcat. Sperăm ca vremea să ţină cu noi, mai ales că avem şi EURO în vară şi bineînţeles implementarea VAR, începând cu sezonul 2021-2022. Poate vom avea nişte meciuri de test înspre finalul acestui sezon. Re­pre­zentantul deţinătorului de drepturi TV este pregătit în ceea ce priveşte partea tehnică, respectiv maşinile VAR. Rămâne să vedem care este timpul de care au nevoie cei de la Comisia Centrală a Arbitrilor pentru a pregăti arbitrii. Avem nevoie de acest sistem de arbitraj video pentru că din punctul meu de vedere, au existat destule greşeli de arbitraj. Consider că acest sistem cu siguranţă va uşura lucrurile, atât în privinţa serviciilor prestate de arbitrii, cât şi în privinţa imaginii competiţiei. Pentru că atâta vreme cât ai greşeli de arbitraj, imaginea competiţiei Liga I este afectată şi inclusiv zona de clasament poate fi afectată”, a declarat Justin Ştefan.
Întrebat cât ar costa tehnologia VAR, Jus­tin Ştefan a spus: „Depinde de sistemul de implementare. În momentul în care ai acestea automobile VAR, costurile sunt mai scăzute. Bineînţeles că ai costul auto­turis­mului, costul echipamentului, după care anu­mite costuri de administrare, respectiv cel care conduce maşina, operatorul teh­nic, plus cei doi arbitri VAR. Undeva la 500.000 de euro ar fi costurile pentru tehnologie. Tehnologia va fi achiziţionată, costurile se vor diminua, rămânând doar zona de administrare.”.
El a precizat că tehnologia pentru linia porţii nu va fi inclusă în pachetul de arbitraj video, din cauza costurilor ridicate pentru acest sistem.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Accident rutier pe DN 66

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au fost sesizați, la data de 21 iunie a.c.,…

19 ore ago

*Bărbat reținut de polițiști pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare*

Polițiștii au intervenit, în n noaptea de 20/21 iunie a.c., în urma unei sesizări primite…

20 de ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Petroșani, strada Plaiului.

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

20 de ore ago

Două persoane reținute în Valea Jiului pentru tâlhărie calificată și agresiune

Polițiștii din Valea Jiului au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore în două cazuri…

21 de ore ago

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

2 zile ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

2 zile ago