Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de închisoare după ce și-a bătut fosta parteneră. Individul și-a desfigurat iubita lovind-o cu picioarele în zona feței, iar după ce femeia n-a mai mișcat, a lăsat-o să agonizeze și a plecat. Incidentul șocant s-a petrecut în vara trecută, la domiciliul femeii din Petroșani.
Trei copii
Cei doi au avut o relație de concubinaj începută în 1997, din care au rezultat trei copii, dar nu mai formau un cuplu de aproximativ patru ani. Bătăușul a intrat în locuință cu acordul femeii, aflându-se sub influența alcoolului. După ce aceasta i-a cerut să plece, a lovit-o cu pumnul în cap, provocându-i căderea la sol, apoi a continuat să o lovească, inclusiv cu genunchiul în zona gurii. În urma agresiunii, victima a pierdut un dinte și a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 10-12 zile de îngrijiri medicale, conform expertizei medico-legale. Individul a recunoscut că și-a bătut iubita și le-a spus anchetatorilor că s-a enervat pentru că femeia a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el. Judecătoria Petroșani l-a condamnat la pedeapsa de 1 an, 8 luni și 20 de zile de închisoare cu executare. (M. Gânju)
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…