O ţară în haos
Situaţia de dezordine din ţară sporeşte pe zi ce trece.
Interpretarea pe care preşedintele Băsescu o dă Constituţiei perpetuează o stare de incertitudine şi derută.
Pe de o parte, Băsescu respectă ad-literam Constituţia, cu preţul ignorării totale a logicii democraţiei – aceea că majoritatea conduce, indiferent dacă ne convine sau îi convine acea majoritate. Desigur, cei din PDL îşi dau foarte bine seama de asta, dar continuă să susţină logica prezidenţială pe dos, din cauza enormei mize a alegerii preşedintelui. Un PDL fără Băsescu preşedinte va avea mult de suferit.
Pe de altă parte, PSD şi PNL, reunite într-o majoritate ad-hoc funcţională, doresc un alt premier. Evident că şi pentru ele contează alegerile prezidenţiale, dar au o scuză majoră – respectă logica democratică, aceea de care vorbeam anterior – majoritatea conduce, în timp ce Băsescu îi opune voinţa sa proprie. Să nu ne ascundem după deget – preşedintele încă în funcţie speră să câştige. În acest caz, are două soluţii – ori realizează o majoritate în care să fie şi PDL, ori dizolvă Parlamentul şi invocă precedentul de la Primăria Bucureşti: daţi-mi un consiliu, să pot conduce oraşul! Daţi-mi un Parlament, să pot conduce ţara! Un Parlament în care, fireşte, PDL să fie majoritar, net majoritar sau chiar să poată forma singur guvernul.
Dacă Băsescu ar fi acceptat varianta Johannis, criza politică s-ar fi sfârşit. Dar şi şansele sale de a fi reales s-ar fi diminuat considerabil. Asta este de fapt esenţa. Nu-i convine majoritatea PSD – PNL, pentru că pierderile pentru sine şi pentru PDL ar fi fost incalculabile.
Orice om cu scaun la cap gândeşte aşa, dacă are o logică sănătoasă. Cei care susţin contrariul au intrat într-o logică strict a intereselor partinice. Dar, se constată o din ce în ce mai mare majoritate, care nu mai vrea să gândească nici într-o logică sănătoasă, nici într-una partinică. O majoritate care o duce greu, trăieşte sub spectrul ameninţării cu şomajul, pentru care totul este din ce în ce mai dezgustător. Pentru ei, totul este haos, dispreţ, manevre oculte, în final, sancţionate prin dezinteres şi scârbă faţă de tot ceea ce ar putea însemna politică.
Peste toate, vocea Cassandrelor cu pregătire economică solidă se aude din ce în ce mai clar – o vom duce şi mai greu!
croitoru prim-ministru! ura si la gara
Traian Basescu presedinte si Lucian Croitoru prim-ministru,nu vrem niste marionete gen Klaus Iohannis care are in spate pe repetentul de doua ori la facultate Crin Antonescu si pe hoti de Tariceanu si Dinu Patriciu,sprijinit de un Prostanac PSD-ist,Mircea Geoana.
Domnule Gruian, chiar nu vezi ce penibil esti ? Abia acum are si lipsa ta de talent un antidot : vina lui Basescu,ca e criza, ca suntem saraci,ca pica meteoriti, ca vine gripa porcina, ca nu vine trenul,ca Tariceanu a furat, ca Nastase a furat,dar mai ales cred ca e vinovat ca ti-a dat tie apa la moara. Ce ai fi putut scrie altfel ? la cat nu te duce capul ? Esti nul de-a dreptul !