Sport

O surpriză şi un meci decis la penaltiuri în „Cupa României Realsport”

Doar două dintre ultimele opt meciuri din etapa 16-imilor de finală ale „Cupa României Realsport”, disputate la finalul săptămânii, s-au remarcat prin rezultate nescontate sau adrenalină. Performera rundei a fost echipa Pera II BMW, din Liga B, care a scos din cursă o formaţie din primul eşalon, iar spectacolul etapei l-au oferit formaţiile Roben Haţeg şi Liverpool, care s-au departajat doar după executarea penaltiurilor.
Cu gândul la vacanţă11 x 2 pera II BMW
Inter Călan, ocupanta locului 7 în Liga A, a fost în suferinţă în meciul cu una dintre revelaţiile Ligii B, din cauza lipsei de efectiv. Trupa din Călan a abordat partida cu Pera II BMW fără nici o rezervă, iar consumul fizic suplimentar s-a reflectat în prestaţia din teren şi asupra rezultatului final. Astfel, Pera II BMW a câştigat meciul cu 9-6, după ce s-a aflat în permanenţă la conducere şi continuă cursa pentru trofeul pus în joc.
De la 4-0, la 5-5 şi 7-8
Cel mai spectaculos meci al rundei de la finalul săptămânii s-a desfăşurat între Liverpool (locul 10 în Liga A) şi Roben Haţeg (locul 5 în Liga A). Formaţia din Haţeg a avut un start de meci perfect şi a reuşit să conducă, destul de repede, cu scorul de 4-0. „Cormoranii” deveni nu au dezarmat şi au continuat să-şi apere şansa până la capăt. Astfel, Liverpool a reuşit o spectaculoasă întoarcere de rezultat, marcând o serie de cinci goluri consecutive şi preluând conducerea cu 4-5, când mai erau două minute de joc. Roben s-a trezit ca din pumni şi a avut forţa să egaleze în ultimul minut, astfel că la scorul de 5-5, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. A fost nevoie de câte şapte executanţi din fiecare tabără, pentru ca în final, Liverpool să câştige cu scorul de 8-7.
În celelalte partide disputate la finalul săptămânii s-au înregistrat rezultatele: Roşu (locul 1 în Liga B) – Phoenix (locul 1 în Liga A) 1-6; Profi Football Team (Liga C) –  Boys Team (Liga B) 2-6; Progresul United (Liga C) – Crivis Fly Taxi (Liga C) 1-4; Doctorii Deva (Liga B) – Legiunea Taylor Red (Liga B) 4-9; Golden Team (Liga C) – City Taxi Deva (Liga C) 1-5; Pro HD (Liga A) – Sews Doran (Liga B) 12-3. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura