Actualitate

O piesã de excepţie, într-un decor unic

Magdalena Şerban

Teatrul de Artă Deva a pregătit o nouă piesă, a cărei premieră va avea loc în data de 2 aprilie, de la ora 19. Spectacolul va fi pus în scenă şi a doua zi, 3 aprilie, de la aceeaşi oră.

Avanpremiera a confirmat
Este vorba de piesa de teatru „Deşteptarea primăverii”, de Frank Wedekind, pusă în scenă de directorul artistic al Teatrului de Artă Deva, regizorul MC Ranin, a cărei avanpremieră a avut loc vineri seara. Tema piesei este preluată din lumea adolescenţei, în care tinerii devin victime ale ipocriziei celor maturi. Acţiunea se învârte în preajma a trei personaje: Wendla (Silvia Torok), Moritz (Andrei Brădean) şi Melchior (Emilian Mârnea), chinuiţi de descoperirea propriei sexualităţi şi copleşiţi de prada propriei lor inocenţe. Wendla, fata însetată de cunoaştere, va sfârşi fără să cunoască prea multe, Moritz îşi va pune capăt zilelor, iar Melchior, de la cel care a pornit adevărata tragedie, este singurul care scapă, ca prin mister. Piesa face parte din expresionism, dar este tratată de MC Ranin, într-o manieră romantică. „Eu cred în teatrul care emoţionează şi în care adevărul este rege. Am ales să-i invităm pe reprezentanţii presei la această ultimă repetiţie înainte de premieră, pentru că efortul depus la repetiţie este infinit mai mare decât cel pe care publicul îl sesizează la spectacol. Am avut o mare şansă să întâlnesc nişte tineri actori extraordinari, bine pregătiţi şi educaţi, care îmi doresc să devină vedete ale zilelor noastre, însă, cu siguranţă, nu în sensul în care acest cuvânt este perceput în spaţiul monden. Mă bucur să constat că în decembrie, anul trecut, când în ţară se închideau teatre, aici s-a pus o sămânţă culturală. Îmi doresc ca Deva să fie o haltă în drumul spre Viena în ce priveşte actul artistic”, a afirmat MC Ranin.

Aprilie, o lună plină de spectacole
Desfăşurătorul spectacolelor ce urmează a fi puse în scenă în luna aprilie este unul mai mult decât atractiv. Este vorba de încă două premiere: în 10 aprilie, ora 19, se va juca în premieră piesa „Casa Bernardei Alba”, de Federico Garcia Lorca, iar în 12 aprilie, de la ora 19, va avea loc premiera piesei „Iona” de Marin Sorescu. Ca o acţiune inedită, precizăm că  în 15, 16 şi 17 aprilie, la teatrul devean se vor desfăşura „Zilele filmului polonez”.
„Ţinem foarte mult, ca la teatrul nostru, să avem de trei ori calitate. Pornind de la cea a pieselor prezentate, care trebuie să fie dintre cele mai bune, continuând cu actorii, care să fie talentaţi şi dăruiţi profesiei şi publicului prezent în sala de spectacole şi încheind cu decorurile din scenă, totul trebuie să reprezinte calitatea actului artistic. Sub nici o formă, nu ne vom abate de la aceste lucruri”, a ţinut să sublinieze Nelu Ardelean, directorul Teatrului de Artă Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura