Eveniment

O nouă spargere în Piaţa Centrală Petroşani

Maximilian Gânju04 piata centrala petrosani

Aproape că nu este lună în care hoţii să nu dea atacul în pieţele din municipiul Petroşani, asta în ciuda faptului că perimetrele sunt păzite şi au camere de supraveghere.
De la începutul anului au fost înregistrate trei spargeri, iar în cazul a două dintre ele, autorii apar pe filmările camerelor de supraveghere.  Numai că, imaginile nu sunt de prea mare folos anchetatorilor. În noaptea de miercuri spre joi o altă lovitură a fost dată în ţarcul de produse nealimentare, iar hoţii au plecat cu marfă de peste 1.000 de lei. Aceştia au spart lacătul uneia dintre uşile de acces şi apoi au intrat într-un stand de unde au furat mai multe perechi de pantaloni ori alte articole de îmbrăcăminte. Aceştia au forţat şi uşa unui stand de produse industriale însă, probabil, au auzit paznicul pieţei care a ieşit să-şi facă rondul şi s-au speriat că vor fi prinşi.
Potrivit şefului Administraţiei Pieţelor, Sorin Creţu, autorii furtului au ştiut să evite camerele şi au intrat pe o uşă care nu este supravegheată video. Poliţiştii din Petroşani au deschis un dosar penal pentru furt calificat şi fac cercetări pentru prinderea autorului sau autorilor. Administratorul pieţelor spune că în zona de produse nealimentare nu au fost montate camere de supraveghere de către fosta conducere a pieţei după ce comercianţii care-şi desfăşoară activitatea acolo au cerut acest lucru. „Acum vom monta sisteme de supraveghere video şi comercianţii trebuie să înţeleagă că trebuie să facem acest lucru pentru protecţia lor”, a mai declarat sursa citată.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura