Comunitate

O jucărie pentru fiecare, ediţia 2020

În fiecare an, în perioada premergătoare Zilei Internaţionale a Copilului, 1 iunie, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva se mobilizează în acţiunea „O jucărie pentru fiecare“, iniţiată în urmă cu câţiva ani.
Cu acest prilej, pornim o amplă campanie de sensibilizare şi atragere a membrilor comunităţii, a locuitorilor din judeţul Hunedoara, pentru a le dărui jucării copiilor din centrele de plasament ale judeţului.
Prin jucăriile pe care, cu mare entuziasm, le colectăm şi le ducem acestor copii, dorim să le oferim şi un strop de bucurie, să-i facem să uite, măcar de ziua lor, că nu au părinţi sau au fost rupţi de familie. Şi în acest an, facem o campanie puternic mediatizată şi, în scurtă vreme, sperăm ca Biblioteca Judeţeană să devină neîncăpătoare, hunedorenii, de toate vârstele, să vină să aducă o jucărie pentru fiecare copil instituţionalizat. Proiectul nostru are drept ţintă copiii din centrele de plasament din judeţul Hunedoara, centre către care ne vom îndrepta şi în acest an.
În cele trei luni care ne despart de începutul lunii iunie, cei care doresc vor putea aduce jucării la Biblioteca Judeţeană. Este un gest aparent mărunt, dar cei care vor veni cu jucării vor fi, într-un fel, înlocuitorii părinţilor pe care aceşti copii nu-i au sau de care sunt despărţiţi.
Pe această cale, îi anunţăm pe toţi cei care vor să le dăruiască acestor copii jucării că sunt aşteptaţi la Secţia de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sediul în municipiul Deva, str. 1 Decembrie 1918, nr. 26, unde se va afla un centru de colectare a jucăriilor, în perioada 24 februarie – 22 mai 2020, de luni până vineri între orele 10 şi 18, iar sâmbăta între orele 9 şi 14.
Prin această iniţiativă îi chemăm alături de noi pe toţi cei care vor să le dăruiască un strop de bucurie acestor copii vitregiţi de soartă.
Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura