ActualitateFlash

O impozantă şi deosebit de utilă investiţie de la Liceul de Artă din Deva a fost abandonată. Cine ia taurul de coarne?

02 constructie liceu de arteNatalia Bumbac

Lucrările la clădirea impunătoare ridicată în imediata apropiere a Liceului de Artă „Sigismund Toduţă”, realizată în proporţie de 60 la sută, faţă de proiectul final, stagnează de mai bine de şase ani. Lucrările la imobilul care urma să servească activităţilor elevilor de la Liceul de Artă au fost abandonate din cauza unor litigii legate de terenul pe care a fost ridicată. Finanţarea construcţiei, demarate în 1992, a fost asigurată de Guvern, aceasta fiind în continuare sub tutela administraţiei centrale.
Chinezii sunt interesaţi de imobil
Potrivit directorului Liceului de Artă „Sigismund Toduţă” din Deva, Gheorghe Mihuţ, recent, s-au interesat de soarta imobilului reprezentanţii Institutului „Confucius”, care au înfiinţat o clasă la noi în judeţ. Aceştia şi-ar dori să preia un spaţiu din clădirea neterminată, pentru a înfiinţa un centru cultural. Dacă acest lucru nu va fi posibil, chinezii se vor orienta în alte localităţi, având deja o propunere în acest sens din partea Primăriei Bucureşti.
„Până acum, a fost un litigiu care s-a încheiat între firma care a realizat proiectul şi Ministerul Educaţiei, din cauza unor plăţi întârziate. Este un proiect foarte bine gândit, doar că din păcate nu a fost dus la bun sfârşit. Proiectul clădirii cuprinde spaţii generoase destinate mai multor activităţi, cum ar fi o sală de spectacole cu 400 de locuri, un centru sportiv, un bazin olimpic de înot, simeză pentru expoziţii de pictură sau ceramică, plus 24 de cabinete pentru profesorii şi elevii care studiază instrumentele muzicale, ateliere pentru elevii de la ceramică etc. În prezent, clădirea serveşte drept adăpost oamenilor străzii, neavând asigurată paza pe timp de noapte”, a precizat profesorul Gheorghe Mihuţ, directorul Liceului „Sigismund Toduţă” din Deva. Acesta a mai arătat că, dacă s-ar finaliza construcţia clădirii, doar din închirierea spaţiilor ar putea fi recuperată o parte a investiţei, aceasta fiind situată în zona centrală a municipiului Deva.
O parcelă câştigată în instanţă
Despre situaţia construcţiei neterminate de lângă Liceul de Artă, primarul Devei, Petru Mărginean, a arătat că: „sunt câteva probleme legate de terenul pe care clădirea a fost ridicată, exact ca şi în situaţia Palatului Administrativ din Deva, unde sunt trei proprietari. Clădirea a fost ridicată de Ministerul Educaţiei, doar terenul fiind al primăriei. Dar o parte din acesta a fost ulterior revendicată de persoane private şi câştigată în instanţă”.
Din datele furnizate de reprezentanţii Primăriei Deva, terenul pe care a fost planificat iniţial proiectul avea 4.738 de metri pătraţi, construcţia având o suprafaţă de 2.586 de metri pătraţi. „O parcelă din acest teren de 900 metri pătraţi a fost câştigată în instanţă de către o persoană privată. Pe acea suprafaţă urmau să fie ridicate corpurile D şi E ale proiectului, acestea nemaiputând fi construite, pentru că terenul are alt proprietar. Aceasta era situaţia la momentul intabulării, adică în 2007”, mai arată reprezentanţii administraţiei locale Deva.
Exproprierea poate fi făcută în interes local
De precizat este faptul că între timp a fost promulgată Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. Lege care prevede ca imobilele aflate în proprietate privată pot fi preluate de către stat, în schimbul unor sume de bani acordate drept despăgubire. Sume de bani care pot fi contestate în instanţă de către proprietarii imobilelor, dacă nu li se par suficiente, la fel ca şi în situaţia persoanelor expropriate recent pentru construirea Autostrăzii A 1, Lugoj – Deva.

One thought on “O impozantă şi deosebit de utilă investiţie de la Liceul de Artă din Deva a fost abandonată. Cine ia taurul de coarne?

  • Daca ai nevoie acum de bani! Nu iti trebuie experienta sau cunostinte de specialitate! Trebuie doar sa ai calculator si conexiune la internet. Este usor ceea ce ai de facut! Noi te invatam totul, pas cu pas si simplu! Te vei bucura cand vei vedea imediat rezultate! Pentru mai multe detalii, cauta-ne la adresa de email:[email protected]
    Ţinteşte spre Lună. Chiar dacă nu reuşeşti, măcar vei fi printre stele.
    Indrazniti mai mult orice e posibil cand doresti un lucru cu adevarat.
    „Nu vei zări nicicând un curcubeu dacă te uiţi totdeauna în jos.”Charlie Chaplin

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura