ComunitatePolitica si administratie

O iarnă în forță, la Pestișu Mic

Magdalena Șerban

În unele localități din județ, iarna și-a pus amprenta serios, astfel încât ză­pada căzută în abundență și într-o perioadă foarte scurtă a fost o piatră de încercare pentru autoritățile pu­blice locale. La Pestișu Mic, provo­ca­rea a fost una mare.

Au ținut pasul
,,De regulă, încercăm ca deszăpezirea să o facem în regie proprie, dar în a­ceste zile nu ne-am descurcat doar sin­guri, așa că am apelat la sprijin spe­cia­lizat. Avem doar două utilaje la primărie și e imposibil să ajungi peste tot cu ele, cât mai repede. Avem un tractor și un buldo, dar satele noastre sunt îm­prăș­tiate și nu e simplu. Așe­za­rea comunei e de așa natură plus că sunt multe stră­duțe mici. La Cutin și la Dumbrava au fost piedicile mai mari, întinzându-se pe ma­ximum două zile. Cu liniile de cu­rent am avut pro­bleme, de a­se­­me­nea, dar am rezolvat re­pede, tri­mi­țând în teren volun­
tari cu echipele de la Enel. În Cutin, în Dumbrava, în pădurea de la Almașu și în cea de la Pestiș au fost ne­cazuri. Oamenii nu prea au ge­nera­toa­re, ­puțini dețin, deci s-au confruntat cu lipsa energiei electrice. Și cu apa am avut probleme. Hidrofoarele nu au func­­ționat, nefiind curent. Dar, repet, nu a durat o veșnicie până s-a remediat. Am avut și o conductă spartă pe re­țeaua de apă de la Mânerău. Am reușit și am finalizat lucrarea. După cum se ve­de, am intrat în forță în 2026. O iarnă nor­mală, dar nu am mai fost noi o­biș­nuiți cu atâtat zăpadă, deodată. Doar din fața școlii am cărat 16 ca­mio­nete de zăpadă, într-o singură zi”, a trans­mis pri­marul din Pestișu Mic, Daniel Do­bruţchi (foto).

Ajutorul e prețios, la nevoie
Oamenii se cern la greu. Acesta este adevărul. Iar fără oameni și solidaritate, lucrurile se simt și mai apăsătoare. Cert este că administrația din Pestișu Mic a avut parte de sprijin. ,,Aș dori să le mul­țu­mesc ce­tățenilor pentru înțelegere, iar multe mulțumiri pentru prompti­tudine adre­sez Instituției Prefectului Ju­dețului Hu­nedoara, în special dom­nului Prefect, Consiliului Județean Hunedoara, în mod special domnului Președinte, pre­cum și tuturor volun­tarilor implicați în acțiunea de deszăpezire din această perioadă: Ilea Tiberiu (Josani), Oprean Marius (Dumbrava), Pavel Andrei (Pes­tișu Mic), Blăjan Andrei (Josani), Oprean Mircea (Dumbrava), Custron Radu (Valea Nandrului), Dan Vasile (Mă­ne­rău), Toderean Alexandru (Mă­nerău), Gulea Dan și, bineînțeles, toți ceilalți care au dat o mână de ajutor. Men­ționez faptul că avem în admi­nis­trare un număr de peste 60 kilometri de dru­muri și încercăm să le menținem curate pe toate. Pentru orice problemă care intervine în această perioadă vă rugăm să apelați la următoarele nu­mere de telefon: 0254735735 (per­soana de contact Pavel Diana Maria), 0724226889 (persoana de contact Susan Ovidiu Ioan – viceprimar) și 0740376855 (persoana de contact Dobruțchi Daniel – primar). Doamne ajută și multă sănătate, tuturor”, a mai spus edilul-șef.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura