EvenimentFlash

O bătrână şi-a dat foc la casă

03 batrana

Dana Istudor

O pensionară de 75 de ani din Petroşani şi-a dat ieri foc casei în care locuia, iar când pompierii au stins incendiul, femeia le-a spus că de fapt, flăcările au izbucnit de la un scurt circuit electric.

Pericol pentru vecini
Pompierii din Petroşani au fost alertaţi ieri, în jurul prânzului, că un apartament din cartierul Aeroport a fost cuprins de flăcări, însă, când au ajuns la locul indicat, au constatat că au de-a face cu un incendiu provocat chiar de proprietar. În plus, imediat după ce au reuşit să intre în locuinţa respectivă, au dat peste o pensionară de 75 de ani, refugiată într-o cameră şi care refuza să iasă afară. Salvatorii au scos-o din apartament cu forţa pe bătrână, iar după ce au stins incendiul, au constatat că focul fusese pus chiar de femeie. Vecinii ei spun că suferă de afecţiuni psihice, iar de foarte multe ori nu-şi dă seama ce face. „Am reuşit să stingem focul însă era foarte mare pericol pentru ceilalţi locatari ai blocului. Puteau fi copii singuri în locuinţe şi din cauza fumului, să se intoxice. Dacă se întâmpla noaptea, era şi mai mare pericolul. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar proprietarul va trebui să răspundă poliţiştilor pentru fapta sa”, a declarat căpitanul Adrian Avram, comandantul Pompierilor din Petroşani. Tot ieri, pompierii au mai intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit la o dubiţă, în apropiere de Băniţa. Maşina de transport persoane venea de la Haţeg şi a luat foc în mers, de la un scurt circuit. Nimeni nu a fost rănit, iar în microbuz nu se aflau decât doi călători, care au ieşit din maşină imediat după ce au simţit fum.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura