Actualitate

O angajată a Primăriei Petrila, cercetată penal pentru delapidare

O angajată a Primăriei Petrila este cer­ce­tată penal pentru delapidare. Femeia, anga­jată la Taxe şi Impozite Locale, este urmărită penal pentru o faptă săvârşită într-o perioadă de 8 luni. Practica infracţională era una sim­plă, la îndemână angajatei. După ce un con­tribuabil îşi achita taxele şi impozitele locale, femeia anula chitanţa. Contribuabilul ră­mâ­nea cu datoria. Cazul a fost descoperit după ce o serie de cetăţeni ai oraşului au fost ne­voiţi să facă dovada plăţii pentru a demonstra că nu au debite la Taxe şi Impozite, arată Gazeta de Dimineaţă.
Potrivit informaţiilor GDD, practica an­gajatei a fost descoperită chiar de contri­bua­bili. Oamenii erau înştiinţaţi că figurează cu creanţe din anii trecuţi la taxe şi impozite lo­cale. Asta deşi oamenii aveau (care mai a­veau) dovada plăţii acestor sume. Numai după ce mai multe persoane au făcut dovada de bun platnic, fapta a început să prindă contur.
Procurorii de pe lângă Judecătoria Pe­troşani au început urmărirea penală. ”A fost începută urmărirea penală în cazul unei per­soane, angajată a Primăriei Petrila pentru delapidare. Din cercetări rezultă că erau însuşite sume de bani de la contribuabili prin anularea chitanţelor. Fapta a fost săvârşită în perioada noiembrie 2019 – iulie 2020. Facem precizarea că efectuarea în con­ti­nuare a urmăririi penale este o etapă a pro­ce­sului penal reglementată de Codul de pro­cedură penală, având ca scop crearea ca­drului procesual de administrare a pro­ba­toriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a declarat, pentru Gazeta de Di­mineaţă, procurorul Robert Scorţa, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Ju­de­cătoria Petroşani.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura